Actiune privind constatarea nulitatii unui contract de vanzare cumparare incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 26-Sep-2011Tags: contract de vanzare-cumparare, constatarea nulitatii, prescrierea dreptului la actiune Continutul, designul, structura, precum si materialele AvocatulRoman.ro apartin Editurii RENTROP & STRATON si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala. Pentru detalii consultati sectiunea Termeni si conditii.
Descarca aici Programul Special de Alerta AvocatulRoman.ro!Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Noutatile AvocatulRoman.ro! ...clic aici Solutionarea unei cauze pe exceptia prescriptiei dreptului la actiune, in ceea ce priveste constatarea nulitatii unui contract de vanzare privind un imobil al carui regim juridic este reglementat de Legea nr. 10/2001, nu poate fi imputabila instantelor de judecata, ci reclamantului, care nu a uzat de dreptul sau procesual recunoscut de dreptul national, in termenul defipt de lege in acest sens, cu alte cuvinte dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decat daca cererea reclamantului ar fi fost exprimata cu respectarea normelor de procedura, respectiv cele care reglementeaza termenul in care aceasta putea fi formulata. Instantele de fond si apel, solutionand astfel cauza, nu au incalcat dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1, aditional la Conventie, deoarece, conform jurisprudentei constante a organelor jurisdictionale ale Conventiei, aceasta dispozitie legala ocroteste bunurile actuale, iar nu speranta de a vedea renascuta supravietuirea unui drept de proprietate, imposibil de exercitat pe o perioada indelungata de timp. Or, asa cum s-a aratat, reclamantul a initiat un demers judiciar prin care urmarea redobandirea dreptului de proprietate ce a apartinut autorilor sai, caz in care, protectia oferita de textul invocat din Conventie nu-si gaseste aplicarea. I.C.C.J., Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 528 din 30 ianuarie 2008 Legea nr. 112/995 Legea nr. 10/2001: art. 22 alin.(1), art. 23, art. 25 alin. (1 ) si art. 26 alin. (1) Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 O.U.G. 109/2001 O.U.G. nr. 145/2001 Conventia Europeana a Drepturilor Omului: art. 1 Protocolul nr. 1, aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului Prin sentinta nr. 283/5/2006, Tribunalul Brasov a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Primarul municipiului Codlea, invocata din oficiu; a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de paratii P.A. si P.G., precum si de parata S.C. „C.” S.A., si, in consecinta, a respins actiunea civila formulata si modificata de reclamantul P.E., in contradictoriu cu paratii Consiliul judetean Brasov si Primarul municipiului Codlea, ca fiind formulata si indreptata impotriva unor persoane lipsite de calitate procesuala. A respins cererea formulata de reclamant in contradictoriu cu paratii P.A., P.G. si S.C. „C.” S.A. Brasov, avand ca obiect constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare nr. 275 din 18 decembrie 1996 incheiat intre aceste parti, ca prescrisa. Pentru a hotari astfel, prima instanta a constatat ca paratul Primarul municipiului Codlea nu are calitate procesuala pasiva in cauza, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicata. Din interpretarea dispozitiilor art. 22 alin.(1), art. 23, art. 25 alin. (1) si art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rezulta ca notificarea se adreseaza si, respectiv, se solutioneaza de catre unitatea-persoana juridica - care are in administrarea sa imobilul ce face obiectul notificarii, notiunea de „unitate detinatoare” fiind explicita si in partea introductiva a Capitolului 2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003. Aceasta interpretare este in spiritul principiilor de drept civil, avand in vedere ca hotararea judecatoreasca prin care este solutionata contestatia trebuie sa se opuna persoanei juridice in al carei patrimoniu se afla evidentiat imobilul in litigiu si in raport cu care hotararea sa poata fi eventual pusa in executare. In acelasi sens, instanta a apreciat ca, in solutionarea notificarii, primarul unei unitati administrativ-teritoriale nu actioneaza in nume propriu sau ca autoritate administrativa, ci in calitate de reprezentant legal al unitatii administrativ-teritoriale, emitand in numele acesteia o dispozitie cu caracter individual. In ceea ce priveste prescriptia dreptului la actiune al reclamantului, avand ca obiect constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare nr. 275 din 18 decembrie 1996, incheiat intre paratii P.A. si P.G., si S.C. „C.” S.A., invocata de parati a fost constatata intemeiata fata de prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicata. Termenul reglementat de acest text de lege, care a fost prelungit succesiv prin O.U.G. 109/2001 si O.U.G. nr. 145/2001, in care putea fi promovata actiunea in constatarea nulitatii contractelor de instrainare incheiate cu privire la imobilele ce fac obiectul acestei legi, a expirat la 14 august 2002 si fata de data promovarii actiunii de fata - 14 septembrie 2005, s-a retinut ca dreptul la actiune al reclamantului in ceea ce priveste constatarea nulitatii actului atacat este prescris. Prin decizia civila nr. 32/Ap din 26 martie 2007, Curtea de Apel Brasov a admis apelul declarat de contestatorul P.E.; a desfiintat, in parte, sentinta atacata, numai cu privire la exceptia lipsei de calitate procesuala pasiva a Primarului municipiului Codlea si a trimis cauza spre rejudecare sub acest aspect; a pastrat din sentinta apelata dispozitiile referitoare la admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului judetean Brasov si a respingerii actiunii in constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare nr. 275/1996, ca prescrisa; a respins restul pretentiilor din apel, retinand, in esenta, urmatoarele : Primarul municipiului Codlea este emitentul dispozitiei contestate si, ca atare, are calitate procesuala pasiva, cum rezulta si din practica instantei superioare. Critica privitoare la solutionarea gresita a exceptiei prescriptiei dreptului la actiune al reclamantului, in ceea ce priveste constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare nr. 275 din 18 decembrie 1996 incheiat intre paratii P.A., P.G. si S.C. „C.” S.A., a fost constatata neintemeiata, fata de dispozitiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicata. Actul a carui nulitate se invoca este incheiat in temeiul Legii nr. 112/1995 si tocmai acestea sunt actele vizate de situatiile reglementate de art. 45 din Legea nr. 10/2001, text de lege invocat de reclamant in sustinerea actiunii sale. Fiind vorba de o norma cu caracter special, existenta la data promovarii actiunii, s-a apreciat ca aceasta deroga de la principiul imprescriptibilitatii actiunilor in constatarea nulitatii si se aplica cu prioritate. Impotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamantul P.E. criticand-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C.proc.civ. In dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantul a formulat critici in legatura cu modul de solutionare a motivului trei de apel, aratand ca potrivit art. 12 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, contractelor de vanzare-cumparare la care se refera art. 9 din acest act normativ, le sunt aplicabile dispozitiile privind nulitatea actelor juridice. Recurentul sustine ca, in contextul in care pana la data de 25 iulie 2005 cand s-a emis de catre Primarul municipiului Codlea dispozitia nr. 419, nu a aflat ca imobilul a fost instrainat fostilor chiriasi. In cauza nu pot fi incidente dispozitiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, atata vreme cat actiunea a fost inregistrata la Tribunalul Brasov la data de 14 septembrie 2005. Or, interpretarea contrara a acestor dispozitii legale ar insemna o incalcare a dispozitiilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a dispozitiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, aditional la Conventie. Mai arata reclamantul ca, atata vreme cat nici antecesorul sau si nici acesta nu au avut ce ataca conform art. 18 din Legea nr. 112/1995, inseamna ca nu a putut beneficia de dreptul la judecata in mod echitabil, public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale de catre o instanta independenta si impartiala. Prin admiterea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune i-a fost incalcat dreptul la respectarea proprietatii, asa cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, aditional la Conventie, iar fata de dispozitiile art. 20 alin.(2) din Constitutia Romaniei, in caz de neconcordanta intre legislatia internationala si dreptul intern se da prioritate legislatiei internationale. In sedinta publica paratii P.A. si P.G. au invocat exceptia autoritatii de lucru judecat pentru capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr. 275/1996, incheiat intre acestia si S.C. „C.” S.A., in raport de sentinta civila nr. 4100 din 8 iunie 2006 pronuntata de Judecatoria Brasov definitiva si irevocabila. Inalta Curte constata ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente : Prin cererea depusa la termenul din 19 iunie 2006, reclamantul si-a precizat actiunea in sensul ca intelege sa cheme in judecata si pe S.C. „C.” S.A. Brasov si Consiliul judetean Brasov, in calitate de parati, depunand si copia contractului de vanzare-cumparare a carui nulitate o invoca, respectiv nr. 275 din 18 decembrie 1996, incheiat intre S.C. „C.” S.A. Brasov, P.A. si P.G.L., in temeiul Legii nr. 112/1995. In notificarea formulata de catre recurentul-reclamant, in temeiul Legii nr. 10/2001, se precizeaza ca valoarea imobilului este de 240.000 USD. Instanta de fond, fata de exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de paratii P.A., P.G. si S.C. „C.” S.A., a constatat ca, fata de dispozitiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care reglementeaza termenul in care poate fi exercitat dreptul la actiunea in constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare cu privire la imobilele ce fac obiectul acestei legi, in raport de data introducerii actiunii de fata de catre reclamant la 14 septembrie 2005, dreptul la actiunea in constatarea nulitatii actului de vanzare-cumparare, incheiat intre parati in temeiul Legii nr. 112/1995, este prescris. Aceasta solutie, legal a fost mentinuta prin decizia atacata, deoarece termenul prevazut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, potrivit caruia „prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie in termen de un an de la data intrarii in vigoare a legii”, ce a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 si nr. 145/2001 pana la 14 august 2002, este un termen special de prescriptie, care inlatura dreptul subiectiv la actiune pentru constatarea nulitatii actelor juridice de instrainare avand ca obiect imobilele ce cad sub incidenta Legii nr. 10/2001, dupa data de 14 august 2002. Prin urmare, cu aplicarea corecta a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, au constatat instantele de fond si apel ca, fata de data promovarii actiunii privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr. 275 din 18 decembrie 1996, incheiat in temeiul Legii nr. 112/1995 intre paratii S.C. „C.” S.A. Brasov, P.A. si P.G.L., la 14 septembrie 2005, dreptul subiectiv la actiune al reclamantului-recurent este prescris. Critica potrivit careia, in speta, nu sunt incidente dispozitiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, intrucat reclamantul nu a avut cunostinta de existenta contractului de vanzare-cumparare pana la data de 25 iulie 2005, cand s-a emis dispozitia de catre Primarul municipiului Codlea, este nefondata. Astfel, din continutul notificarii formulata de reclamant in conditiile Legii nr. 10/2001, la 18 iulie 2001 rezulta ca acesta avea cunostinta de faptul ca imobilul a fost instrainat in baza Legii nr. 112/1995, in anul 1998 sau 1999, astfel ca in mod legal au apreciat instantele de fond si apel ca in raport de dispozitiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, dreptul la actiune al reclamantului avand ca obiect constatarea nulitatii actului de vanzare-cumparare incheiat intre parati in temeiul Legii nr. 112/1995, este prescris. In ceea ce priveste critica reclamantului-recurent potrivit careia i-a fost incalcat dreptul de acces la instanta, potrivit art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, prin solutionarea cauzei de catre instantele de fond si apel, este nefondata. Astfel, solutionarea cauzei pe exceptia prescriptiei dreptului la actiune, in ceea ce priveste capatul de cerere in constatarea nulitatii contractului de vanzare privind un imobil al carui regim juridic este reglementat de Legea nr. 10/2001, nu poate fi imputabila instantelor de judecata, ci reclamantului, care nu a uzat de dreptul sau procesual recunoscut de dreptul national, in termenul defipt de lege in acest sens, cu alte cuvinte dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decat daca cererea reclamantului ar fi fost exprimata cu respectarea normelor de procedura, respectiv cele care reglementeaza termenul in care aceasta putea fi formulata. Nici critica potrivit careia, instantele de fond si apel, solutionand cauza, au incalcat dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1, aditional la Conventie, nu este intemeiata, deoarece, conform jurisprudentei constante a organelor jurisdictionale ale Conventiei, aceasta dispozitie legala ocroteste bunurile actuale, iar nu speranta de a vedea renascuta supravietuirea unui drept de proprietate, imposibil de exercitat pe o perioada indelungata de timp. Or, asa cum s-a aratat, reclamantul a initiat un demers judiciar prin care urmarea redobandirea dreptului de proprietate ce a apartinut autorilor sai, caz in care, protectia oferita de textul invocat din Conventie nu-si gaseste aplicarea. De altfel, in speta, la data solutionarii recursului, opereaza si exceptia lucrului judecat reglementata de art. 1201 Cod civil, in raport de sentinta civila nr. 4900 din 8 iunie 2006, a Judecatoriei Brasov, definitiva si irevocabila, potrivit deciziei civile nr. 359/R din 4 octombrie 2007 a Curtii de Apel Brasov. Astfel, intre partile din prezentul litigiu, in aceeasi calitate, pentru aceiasi cauza si acelasi obiect, a existat un alt litigiu, care a fost solutionat irevocabil, in sensul respingerii capatului de cerere in constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr. 275 din 18 decembrie 1996, privind imobilul situat in Codlea, ca fiind prescris dreptul la actiune al reclamantului. Exceptia prescriptiei dreptului la actiune este o exceptie de fond, absoluta si dirimanta, ce impiedica abordarea fondului litigiului, astfel ca hotararea invocata este susceptibila de putere de lucru judecat si impiedica reluarea judecatii printr-un alt proces pentru ceea ce s-a statuat in primul proces, solutionat irevocabil. Pentru aceste considerente, instanta a admis exceptia lucrului judecat invocata de parati si a respins recursul declarat de reclamantul P.E.
Adauga acest articol in site-ul tau
Newsletter AvocatulRoman.ro
Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti. Aboneaza-te ACUM la Newsletter AvocatulRoman.ro si primesti cadou Raportul special "Cele mai solicitate contracte de comodat, locatiune, vanzare-cumparare"! Articole similare» Actiune de divort. Instanta competenta in lipsa unui domiciliu comun al sotilor de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 06-Dec-2011 » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil » Solicitare pe cale de ordonant presidentiala.Suspendarea masurii complemetare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 10-Nov-2011 » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil » Rezolutiune antecontract de vanzare-cumparare. Natura comerciala a litigiului. Competenta materiala de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 10-Nov-2011 » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil » Raspundere contractuala. Redeventa stabilita in contract de concesiune. de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 10-Nov-2011 » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil » Conflict de competenta. Actiune in revendicare pe calea dreptului comun de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 10-Nov-2011 » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil |