Cerere de revizuire intemeiata pe dispozitiile art. 322 pct. 2 si art. 322 pct. 7 Cod procedura civila

Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 27-Sep-2011

Tags: drept procesual civil, revizuire, competenta materiala



Dispozitiile art. 323 alin.(1) C.proc.civ. prevad o norma de competenta materiala imperativa de la care nu se poate deroga chiar daca revizuentii au formulat doua cereri de revizuire, ale caror motive atrag competente diferite si chiar daca prin aceeasi cerere s-a solicitat revizuirea mai multor hotarari.
In speta, nu poate opera prorogarea de competenta in favoarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru ca aceasta sa solutioneze si o cerere intemeiata pe dispozitiile art. 322 pct. 2 C.proc.civ., ci fiecare instanta va trebui sa solutioneze cererea in legatura cu motivele pentru care este competenta.
 
ICCJ, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 3765 din 9 iunie 2008.

C.proc.civ., art 322 pct. 2 si pct.7, art. 323 alin.(1)

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Bucuresti, I.G.D., rezident permanent in SUA, cu domiciliul ales in Romania, a solicitat revizuirea deciziei nr. 968/2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, contrara deciziei nr. 396/2002 a Curtii de Apel Bucuresti.
         
In motivarea cererii, revizuentul a precizat ca prin decizia nr. 396 A
din 15 octombrie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti, i-au fost stabilite drepturile sale de proprietate asupra unor spatii, intr-un imobil situat in Bucuresti, iar prin decizia nr. 968/2007 a Tribunalului Bucuresti se aduce atingere dreptul sau de proprietate stabilit prin acte autentice.
         
In cauza s-a dispus in baza art. 164 C.proc.civ. conexarea dosarului nr. 7811/1/2007 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie la dosarul nr. 7714/1/2007, dosarul 7811/2007 avand ca obiect cererea de revizuire formulata de numita I.E. impotriva deciziei civile nr. 968 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Bucuresti care ar veni in contradictie cu decizia civila nr. 396 din 15 octombrie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti. Aceasta decizie a Curtii de Apel Bucuresti, asa cum invedereaza revizuenta, ar fi rezolvat definitiv litigiul dintre ea, numitul V.G. si I.G.D. printr-o hotarare cu putere de lucru judecat, ce nu poate fi inlaturata de o alta instanta inferioara in grad fara probe si fara motiv legal.
        
Prin cererea de completare a cererii initiale, formulata de I.E., revizuenta precizeaza ca solicita si revizuirea deciziei civile nr. 95 din 21 ianuarie 2008 care ar fi potrivnica deciziei nr. 396 din 15 octombrie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti, completand cererea de revizuire si motivand-o in drept si pe dispozitiile art. 322 pct. 2 C.proc.civ., deoarece instanta nu s-ar fi pronuntat asupra unui lucru cerut si anume asupra cererii sale introdusa la Judecatoria sectorului 2, avand ca obiect constatarea nulitatii conventiei incheiate la 9 septembrie 2002.
       
Analizand cererea de revizuire formulata de revizuentul I.G.D. impotriva deciziei civile nr. 968 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Bucuresti, sectia a V-a civila si intemeiata pe dispozitiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ., conexata cu cererea de revizuire formulata de numita I.E., impotriva deciziei nr. 968 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Bucuresti si deciziei nr. 95 din 21 ianuarie 2008 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a III-a civila, intemeiata atat pe dispozitiile art. 322 pct. 2 C.proc.civ., dar si pe dispozitiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ., Inalta Curte a constatat urmatoarele:
         
Ambele cereri de revizuire formulate de revizuientii I.D.G. si I.E., intemeiata pe dispozitiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ., vizeaza contrarietatea de hotarari dintre deciziile nr. 396 A din 15 octombrie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti sectia a III-a civila si decizia civila nr. 968 din 26 iunie 2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila, contrarietate ce nu se verifica in speta pentru urmatoarele considerente:
        
Prin decizia civila nr. 396 A din 15 octombrie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti s-a admis apelul declarat de reclamantii I.E. si I.G.D., impotriva sentintei civile nr. 404 din 11 aprilie 2001 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila, a fost schimbata sentinta in sensul admiterii actiunii (astfel cum a fost modificata), fiind obligat paratul V.G. sa predea reclamantilor spatiul de 80 m.p. situat in Bucuresti, fiind obligat paratul si la contravaloarea in lei a 1000 dolari pe luna, reprezentand daune interese (de la data pronuntarii hotararii pana la executarea obligatiei).
        
Prin decizia civila nr. 968 din 26 iunie 2007 Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila a admis exceptia lipsei de interes a cererii de aderare la apelul declarat de I.G.D., formulata de I.E.,  a respins ca lipsita de interes cererea de aderare la apel si a respins ca nefondate apelurile formulate de apelanta I.E. si I.G.D., impotriva sentintei civile nr. 1271 din 20 februarie 2007 pronuntata de Judecatoria sectorului 2. Prin sentinta civila nr. 1271 din 20 februarie 2007 s-a respins ca neintemeiata cererea formulata de reclamanta I.E., avand ca obiect rezolutiunea conventiilor incheiate la 9 septembrie 2002 si 5 septembrie 2003 (incheiat cu paratul V.G.), constatarea nulitatii absolute a acelorasi conventii, precum si cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenientul I.G.D.
         
Ratiunea reglementarii revizuirii prevazute de art. 322 pct. 7 C.proc. civ. rezida in necesitatea de a se inlatura incalcarea principiului puterii lucrului judecat, cand instantele de judecata au dat solutii contrare in dosare diferite, dar avand acelasi obiect, aceeasi cauza si aceleasi parti. Aceasta cerere de revizuire trebuie sa-si gaseasca suportul logic in respectarea principiului puterii lucrului judecat si ar trebui sa conduca in final la anularea ultimei hotarari pronuntate cu incalcarea acestui principiu.
         
Pentru a fi aplicate aceste prevederi legale, este necesar ca cele doua hotarari sa contina elementele caracteristice pentru existenta autoritatii de lucru judecat si anume: identitatea de parti, de obiect si de cauza.
         
Litigiul solutionat de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr. 3115/2001 (in care s-a pronuntat decizia civila nr. 396 A/2002) a avut ca obiect obligatia de predare catre reclamantii I.E. si I.G.D. de catre paratul V.G. a spatiului in suprafata de 80 m.p. situat in Bucuresti si obligarea paratului la daune cominatorii.
         
Instanta de judecata a retinut ca prin contractul de vanzare – cumparare nr. 1221/1996, paratii V. au cumparat de la I.G., autorul reclamantilor si intimata H.E. un teren in suprafata de 324 m.p. situat in Bucuresti, iar pretul vanzarii urma sa fie achitat prin edificarea a doua apartamente in corpul B al imobilului ce urma a fi construit de cumparatoare, ca spatiu locuibil de 80 m.p. pentru fiecare si in valoare de 40.000 dolari; la 19 ianuarie 1999, prin actul aditional incheierii la BNP L.S., partile au convenit prelungirea termenului de predare a apartamentelor la 31 decembrie 1999.
         
Instanta a retinut aplicabilitatea prevederilor art. 1073 si art. 1078 C. civ., apelantii fiind indrituiti sa primeasca suprafata de 80 m.p., inscrisa in contract, deoarece la 7 februarie 2000 paratul a adresat o oferta de plata a pretului datorat, fie prin achizitionarea unui apartament intr-o zona aleasa de reclamanta, fie prin atribuirea unui spatiu de 80 m.p. situat in corpul A al imobilului, iar reclamanta a acceptat-o.
       
Curtea de Apel Bucuresti a obligat deci pe paratul V.G. sa predea reclamantului spatiul de 80 m.p. situat la etajul 5 al imobilului din Bucuresti, obligand de asemenea, in baza art. 1082 C.civ., pe parati, la daunele interese solicitate, deoarece paratii pusi in intarziere prin notificare, nu si-au executat obligatia asumata prin contract.
        
In al doilea dosar – 10065/300/2006 al Tribunalului Bucuresti, sectia a V-a civila, reclamanta a solicitat prin cererea dedusa judecatii rezolutiunea conventiilor incheiate la 9 septembrie 2002  si 5 septembrie 2003, precum si constatarea nulitatii absolute a acestora, acesta constituind si obiectul cererii de interventie formulat de numitul I.G.D. Cererile au fost respinse de instantele de fond si de apel, retinandu-se ca la data de 9 septembrie 2002 intre paratul V.G. si reclamanta I.E., in nume propriu, dar si ca mandatara a intervenientei I.G.D. s-a incheiat o conventie, prin inscris sub semnatura privata, prin care partile au convenit ca obligatia paratului V.G. de a le preda un spatiu de 80 m.p. in imobilul din Bucuresti, sa fie inlocuita cu obligatia de a le plati suma de 70.000 USD, iar la data de 5 septembrie 2003 s-a incheiat o conventie intre C.C. si reclamanta I.E., cererile de rezolutiune si de constatare a nulitatii absolute a acestor conventii fiind respinse de instantele de judecata.
        
Din situatia de fapt mai sus prezentata, rezulta fara echivoc ca nu exista contrarietate de hotarari pentru a fi incidente dispozitiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ., deoarece obiectul litigiilor este diferit; in primul proces obiectul il reprezinta actiunea privind obligatia de predare a spatiului de 80 m.p., care constituie o obligatie de a face, actiunea reclamantei avandu-si temeiul in contractul incheiat intre parti sub nr. 1221/1996.
        
In al doilea dosar, litigiul a avut ca obiect actiunea in rezolutiune si in constatarea nulitatii absolute a doua conventii incheiate la 9 septembrie 2002 si 5 septembrie 2003. Rezolutiunea constituie desfiintarea, cu efecte retroactive, a contractelor sinalagmatice datorita neexecutarii culpabile a obligatiei uneia dintre parti.
        
Nulitatea conventiilor consta in lipsirea de efecte a acelor acte juridice incheiate cu nerespectarea normelor privind conditiile sale de validitate, fiind o cauza de ineficacitate a actului juridic civil care produce
ca si rezolutiunea efecte retroactive (ex tunc).
         
Ambele actiuni (in rezolutiune si in constatarea nulitatii), privesc cele doua conventii incheiate in 2002 respectiv 2003. Astfel si, in ceea ce priveste cauza cererii de chemare in judecata nu exista identitate, si anume ceea ce intereseaza sub aspectul autoritatii de lucru judecat este cauza raportului juridic al dreptului, pus in discutie (causa debendi), iar nu cauza actiunii civile in ansamblu (causa petendi). Cauza dreptului o constituie cauza cererii de chemare in judecata, iar in speta a doua cerere se bazeaza pe o alta cauza, avand un alt temei juridic.
        
Pentru aceste considerente, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins cererile de revizuire formulate de revizuientii I.E. si I.G.D. impotriva deciziei civile nr. 968 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Bucuresti.
        
In privinta cererii de revizuire formulate de aceiasi revizuenti impotriva deciziei nr. 95 din 21 ianuarie 2008 a Curtii de Apel Bucuresti, nici aceasta cerere nu poate fi primita, nefiind incidente dispozitiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ.
         
Prin aceasta decizie pronuntata in dosarul nr. 10065/300/2006 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a III-a civila, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta I.E. si de intervenientul I.G.D. impotriva deciziei civile nr. 968 din 26 iunie 2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila, mentinandu-se aceasta decizie.
         
Prin cererea completatoare, revizuenta I.E. invoca practic si contrarietatea deciziei civile nr. 396 A din 15 octombrie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti fata de decizia civila nr. 95 din 21 ianuarie 2008 a Curtii de Apel Bucuresti. Prin aceasta decizie s-a mentinut decizia nr. 968 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Bucuresti, fiind pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti ca instanta superioara, in calea de atac a recursului, impotriva deciziei nr. 968 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Bucuresti, fata de care s-a analizat in cele expuse mai sus incidenta dispozitiilor art. 322 pct. 7 C.proc.civ., facand astfel de  prisos cercetarea identitatii de obiect, cauza si parti fata de dosarul nou format in calea de atac a recursului impotriva deciziei civile nr. 968/2007, retinandu-se  ca nu exista identitate de obiect cu dosarul Curtii de Apel Bucuresti,  in  care  s-a   pronuntat  decizia  civila  nr. 396 A din 15 octombrie 2002.
         
Prin reglementarea art. 322 pct. 7 C.proc.civ. s-a urmarit crearea unei cai de rezolvare a situatiilor in care, judecandu-se separat doua sau mai multe cauze si neobservandu-se existenta lucrului judecat, s-ar ajunge la hotarari potrivnice ale caror dispozitive nu se pot concilia.
        
Or, asa cum rezulta din cele aratate, nu se pune in speta problema intrunirii triplei identitati, de obiect, cauza si de parti, cu privire la cele doua cereri de chemare in judecata, astfel incat solutionarea din al doilea dosar sa fi adus atingere puterii de lucru judecat din primul dosar.
        
In ceea ce priveste cererea de revizuire, intemeiata pe prevederile art. 322 pct. 2 C.proc.civ., Inalta Curte de casatie si Justitie constata ca potrivit dispozitiilor art. 323 alin.(1) C.proc.civ. „cererea de revizuire se indreapta la instanta care a dat hotararea ramasa definitiva si a carei revizuire se cere”.
         
Acest text de lege cuprinde o norma de competenta materiala imperativa, de la care nu se poate deroga, chiar daca revizuientii au formulat doua cereri de revizuire, ale caror motive atrag competente diferite si chiar daca prin aceeasi cerere s-a solicitat revizuirea mai multor hotarari.
         
In speta, nu poate opera prorogarea de competenta in favoarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru ca aceasta sa solutioneze si cererea revizuentei I.E. intemeiata pe dispozitiile art. 322 pct. 2 C.proc. civ., ci fiecare instanta va trebui sa solutioneze cererea in legatura cu motivele pentru care este competenta.
         
Astfel, revizuenta I.E. solicita revizuirea deciziei civile nr. 95 din 21 noiembrie 2008 a Curtii de Apel Bucuresti, cerere intemeiata pe dispozitiile art. 322 pct. 2 C.proc.civ., deoarece instantele de judecata nu s-ar fi pronuntat asupra cererii sale (introduse la Judecatoria sectorului 2), si anume asupra cererii privind constatarea nulitatii conventiei incheiate la 9 septembrie 2002, in „cererea de modificare a actiunii” din 15 septembrie 2006.
        
Aceasta cerere este de competenta Curtii de Apel Bucuresti care a
pronuntat decizia nr. 95 din 21 ianuarie 2008, singura instanta competenta din punct de vedere material sa o solutioneze, motiv pentru care Inalta Curte de Casatie si Justitie a disjuns aceasta cerere si a trimis-o,  in baza art. 158 C.proc.civ.,  spre competenta solutionare Curtii de Apel Bucuresti.

---

     » Raspundere civila delictuala. Daune morale 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 06-Dec-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Cerere de desbagubire pentru imobilul expropriat 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 06-Dec-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Actiune de divort. Instanta competenta in lipsa unui domiciliu comun al sotilor 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 06-Dec-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Solicitare pe cale de ordonant presidentiala.Suspendarea masurii complemetare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce  
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 10-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Rezolutiune antecontract de vanzare-cumparare. Natura comerciala a litigiului. Competenta materiala 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 10-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil