AvocatulRoman.ro
Un produs marca Rentrop&Straton
actualizat la 23 Aprilie 2014
Cauta articol   Tip articol
 Domeniu Camp

...sau foloseste motorul de cautare avansata
Legislatia UE: Prin autentificare, sunt de acord cu faptul ca site-ul AvocatulRoman.ro poate seta module cookie in browserul meu.
Username:
Parola:
Tine-ma minte

Flux RSS Twitter Trimite pe Yahoo Messenger Trimite prin email Mareste font Micsoreaza font Font default

Cerere in revendicare imobiliara formulata pe temeiul dreptului comun dupa data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001

Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 29-Iul-2011

Tags: cerere in revendicare, inadmisibilitate

Continutul, designul, structura, precum si materialele AvocatulRoman.ro apartin Editurii RENTROP & STRATON si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala. Pentru detalii consultati sectiunea Termeni si conditii.
Alerta AvocatulRoman.roDescarca aici Programul Special de Alerta AvocatulRoman.ro!
Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Noutatile AvocatulRoman.ro! ...clic aici



I.C.C.J, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr.  6008 din 11 noiembrie 2010

Urmare a hotararii Curtii din cauza Atanasiu, circumstantele factuale de natura celor din speta nu permit recunoasterea unui drept la restituire, ci doar a unui drept de creanta valorificabil in procedura Legii nr. 10/2001, initiata de catre reclamanti. Acest drept la despagubire a fost recunoscut independent de nefunctionalitatea Fondului "Proprietatea", ce reprezenta, pana la acel moment, un element esential in recunoasterea dreptului la restituire.

Schimbarea de abordare in analiza cerintei bunului este justificata de aplicarea in cauza Atanasiu a procedurii hotararii - pilot, prin instituirea in sarcina Statului Roman a obligatiei de a adopta, intr-un termen de 18 luni, masurile necesare care sa garanteze efectiv drepturile prevazute de art. 6 paragraf 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1, in contextul tuturor cauzelor asemanatoare cauzei Atanasiu, masuri cu caracter legislativ si administrativ.

Stabilirea obligatiei Statului de creare a unui mecanism adecvat pentru plata despagubirilor, prin amendarea mecanismului de restituire actual si instituirea de proceduri simplificate si eficiente (paragraf 232) echivaleaza, in acelasi timp, cu validarea masurilor reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001, inclusiv cu acordarea de despagubiri in situatia vanzarii imobilului catre fostul chirias.
Alerta AvocatulRoman.roDescarca aici Programul Special de Alerta AvocatulRoman.ro!
Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Noutatile AvocatulRoman.ro! ...clic aici



Curtea nu a mai socotit necesar sa faca referire, in analiza cerintei existentei unui „bun", la mecanismul actual, din moment ce cuantificarea si plata despagubirilor cuvenite petentelor din cauza solutionata de catre instanta europeana urmeaza a se efectua in conformitate cu noile proceduri, pe care Statul Roman este chemat sa le adopte in termenul de 18 luni, intocmai ca si despagubirile neachitate pana la acest moment.

Data fiind importanta deosebita a hotararii - pilot din perspectiva procedurii declansate in vederea schimbarii esentiale a procedurii de acordare a despagubirilor, aceasta decizie nu poate fi ignorata de catre instantele nationale, impunandu-se a fi aplicata si in cauzele pendinte, in interpretarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.

Asadar, proprietarul care nu detine un „bun actual” nu poate obtine mai mult decat despagubirile prevazute de legea speciala, astfel incat se constata, in speta, ca reclamantii nu au un drept la restituire care sa-i indreptateasca la redobandirea posesiei, motiv pentru care este inutila evaluarea cerintei existentei unui „bun" si in patrimoniul paratilor, precum si compararea titlurilor pe baza criteriilor aratate in Decizia nr. 33/2008 a inaltei Curti.

Prin sentinta civila nr. 494 din 3 aprilie 2009, Tribunalul Bucuresti, Sectia a III - a civila, investit prin declinarea competentei solutionarii cauzei de catre Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, prin sentinta civila nr. 1627 din 21 februarie 2008, a respins exceptiile admisibilitatii cererii si a lipsei calitatii procesuale active si a respins, ca neintemeiata, actiunea formulata de reclamantii H.A. si C.A., in contradictoriu cu paratii T.N., T.C., T.E., T.M., M.T., O.N. si T.M.

In motivarea sentintei, s-a retinut ca ingradirea exercitiului actiunii in revendicare formulate de reclamanti, in raport de dispozitiile legale interne incidente si de jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului privind imperativele art. 6 paragraful 1 din Conventie, ar reprezenta o incalcare a liberului acces la justitie, din moment ce nu exista alt mijloc procedural pentru obtinerea restituirii in natura a bunului, tinand seama ca legea speciala se refera si la relatia persoanelor indreptatite la masuri reparatorii si subdobanditorii acestora, carora le permite sa pastreze imobilele in anumite conditii expres prevazute art. 18 lit. c, situatie in care, dupa epuizarea cailor procedurale oferite de legea speciala de reparatie, reclamantii nu ar mai putea obtine restituirea in natura, ci doar masuri reparatorii in echivalent.

Tribunalul, examinand legitimarea procesuala a reclamantilor, respectiv calitatea acestora de titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu, inclusiv prin prisma dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Primul Protocol aditional la Conventie, a retinut ca imobilul situat in Bucuresti, compus din teren in suprafata de 177,4 mp si constructie edificata pe acesta, a reprezentat proprietatea reclamantului F.A. si a defunctei F.A., decedata la data de 1 ianuarie 1986, de pe urma careia au ramas ca mostenitori reclamantii, respectiv sotul si fiica defunctei, astfel cum rezulta din certificatul de calitate de mostenitor nr. 21 din 24 februarie 2004.

Imobilul a fost preluat de stat de la acestia prin decizia nr. 1255 din 28 august 1975 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucuresti, in baza Decretului nr. 223/1974, cu plata de despagubiri si cu aplicarea, in privinta terenului, a dispozitiilor art. 56 din Legea nr. 4/1973 si art. 13 alin. (5) din Legea nr. 59/1974.

S-a mai retinut ca imobilul respectiv a fost instrainat chiriasilor  T.N. si T.E. in baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vanzare-cumparare nr. 2356 din 20 ianuarie 1997, incheiat cu Primaria Municipiului Bucuresti prin S.C Apolodor S.A.

Referitor la identitatea dintre imobilul revendicat si cel ce face obiectul dreptului pretins de reclamanti, tribunalul a retinut, din concluziile raportului de expertiza tehnica intocmit de expert, ca imobilul descris in actul de proprietate din anul 1973 exhibat de reclamanti, este aproape identic cu cel existent in prezent la aceeasi adresa.

Tribunalul a mai retinut ca Decretul nr. 223/1974 era in contradictie cu prevederile Constitutiei din anul 1965, cu dispozitiile art. 480 si art. 481 din Codul civil si cu tratatele si conventiile internationale la care Romania era parte, retinand, implicit, ca titlul statului prin care s-a preluat imobilul nu a fost valabil constituit. Chiar daca autoritatea de stat a emis o decizie administrativa si a platit o suma de bani cu titlu de pret, statul a preluat imobilul fara titlu valabil, incalcand regimul constitutional al ocrotirii proprietatii, prin obligatia impusa proprietarului de a instraina imobilul catre stat.

Tribunalul a considerat ca imprejurarea ca prin Legea nr. 1/2009 au fost abrogate dispozitiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu are nicio relevanta sub aspectul analizat, recunoasterea vechiului drept al reclamantilor asupra imobilului in litigiu realizandu-se dupa ratificarea Romaniei a Primului Protocol valabil, incalcand regimul constitutional al ocrotirii proprietatii, prin obligatia impusa proprietarului de a instraina imobilul catre stat.
In cadrul actiunii de fata, insa, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 si principiul securitatii raporturilor juridice trebuie respectate atat in cazul fostului proprietar cat si in cazul paratilor cumparatori de buna credinta ai imobilului revendicat ce au dobandit de la stat un bun in baza unei legi in vigoare si in prezent, si, prin urmare, nici acestia din urma nu pot fi lipsiti de proprietate decat pentru o cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege, a conchis prima instanta.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii, iar prin decizia civila nr. 650 din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a civila, a admis apelul, a schimbat sentinta apelata, in sensul ca a admis actiunea, a obligat paratii sa lase reclamantilor in deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat in Bucuresti, sector 2 si a mentinut restul dispozitiilor sentintei.

Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a constatat ca reclamantii si-au intemeiat actiunea in revendicare pe dispozitiile art. 480 din Codul civil, actiune petitorie, reala si imprescriptibila, iar nu o actiune in despagubiri, in natura sau prin echivalent, care "este o actiune personala imobiliara, actiune supusa atat prescriptiei, cat si decaderii, asa cum rezulta din reglementarea Legii nr. 10/2001.

Astfel, in ipoteza respingerii actiunii in revendicare prin schimbarea temeiului juridic din art. 480 Cod Civil in Legea nr. 10/2001, s-ar ajunge la a schimba natura juridica a actiunii in revendicare, transformand-o in actiune personala imobiliara, incalcandu-se, astfel, principiul disponibilitatii procesului civil si accesul la un proces echitabil judecat de o instanta independenta.

Pe de alta parte, nicio dispozitie din Legea nr. 10/2001 nu prevede ca se interzice orice alta cale de a recupera bunul in litigiu. Actiunea in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, nu poate deveni inadmisibila prin aparitia unei legi speciale de reparatie. Exercitarea actiunii in revendicare nu poate fi paralizata prin dispozitii speciale contrare dispozitiilor generale in materia apararii dreptului de proprietate, ea decurgand din dreptul de proprietate si sanctionand incalcarea acestuia.

Decizia nr. 33 din 9 iunie  2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in Sectiile Unite nu exclude posibilitatea formularii actiunii in revendicare, ci arata ca trebuie acordata prioritate Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Inalta Curte a stabilit ca legea speciala inlatura aplicarea dreptului comun, fara ca pentru aceasta sa fie nevoie ca principiul sa fie incorporat in textul legii speciale si ca aplicarea unor dispozitii ale legii speciale poate fi inlaturata daca acestea contravin Conventiei europene a drepturilor omului, atat din perspectiva accesului la justitie, cat si al respectarii art. 1 din Protocolul nr. 1.

In ceea ce priveste compararea titlurilor, instanta de apel a constatat ca implica existenta acestora, astfel incat faptul ca actul intimatilor parati de vanzare-cumparare nu a fost anulat nu este pertinenta in acest cadru procesual. in cazul in care contractul de vanzare - cumparare ar fi fost anulat, compararea titlurilor in cadrul actiunii in revendicare ar fi fost lipsita de obiect.

In ceea ce priveste existenta in favoarea reclamantilor a unui bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, instanta a apreciat ca reclamantii detin un asemenea bun, dreptul lor de proprietate fiind dobandit in temeiul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 493 din 20 ianuarie 1973 si fata de faptul ca preluarea imobilului de catre stat a fost abuziva, statul roman recunoscand acest caracter prin legislatia adoptata, astfel incat reclamantii nu au pierdut dreptul de proprietate.

Din jurisprudenta Curtii Europene rezulta ca, in contextul legislativ roman de reglementare a actiunilor in revendicare imobiliare si a restituirii bunurilor nationalizate de regimul comunist, vanzarea de catre stat a unui bun al altuia unor terti de buna credinta, chiar si atunci cand este anterioara confirmarii definitive in justitie a dreptului de proprietate al altuia reprezinta o privare de bun, contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Faptul ca intimatii parati au incheiat contractele de vanzare - cumparare asupra imobilului in litigiu inainte ca dreptul de proprietate al reclamantilor asupra acestui bun sa faca obiectul unei confirmari in justitie, nu poate justifica acordarea preferabilitatii contractului acestora in conditiile in care Statul, care a transmis acest drept de proprietate paratilor, nu avea un titlu asupra imobilului. De asemenea, in materie imobiliara, chiar daca paratii care au cumparat de la proprietarul aparent au fost de buna credinta, fiind in eroare cu privire la calitatea instrainatorului de proprietate aparent, aceasta imprejurare nu conduce la dobandirea valabila a unui drept de proprietate, legea romana neprevazand un astfel de efect. in acest caz dreptul de proprietate poate fi dobandit doar prin aplicarea institutie uzucapiunii, in temeiul art. 1895 din Codul civil, numai dupa exercitarea pentru termenul prevazut de lege, a unei posesii care sa indeplineasca conditiile prevazute de art. 1847 din Codul civil.

Pe de alta parte, persoanele care si-au dobandit bunurile cu buna credinta nu trebuie sa fie aduse in situatia de a suporta responsabilitate statului, care a confiscat in trecut aceste bunuri, insa acest argument se refera la raporturile dintre stat si persoanele care au cumparat de la stat si nu poate fi invocat contra reclamantilor, pentru a justifica lipsirea de bunul proprietate lor, preluat abuziv de stat. Aceasta privare a reclamantilor de proprietatea lor este o situatie continua, care isi produce efectele si in prezent. Astfel, vanzarea bunului reclamantilor, in baza Legii nr. 112/1995, ii impiedica sa se bucure de dreptul lor de proprietate situatie in care acestia sufera o povara disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 al Conventiei Europene.

Impotriva deciziei mai sus mentionate au declarat recurs, in termen legal, paratii, criticand-o pentru nelegalitate in temeiul art. 304 pct. 4 si pct. 9 Cod procedura civila si sustinand urmatoarele:

1. Instanta de apel a depasit atributiile puterii judecatoresti, in conditiile in care si-a arogat atributii specifice puterii legislative si s-a constituit intr-o instanta de control judiciar a Deciziei nr. 33/2008 pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie intr-un recurs in interesul legii cu privire la admisibilitatea actiunii in revendicare intemeiata pe dispozitiile dreptului comun, formulata dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001.

Astfel, Curtea de Apel a facut aprecieri subiective cu privire la nelegalitatea acelei decizii, argumentand de ce motivarea sa este contrara Constitutiei Romaniei si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana si practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Procedand astfel, au fost incalcate dispozitiile art. 126 si urm. din Constitutia Romaniei, art. 17 din Legea nr. 304/2004, potrivit caruia hotararile judecatoresti pot fi desfiintate sau modificate numai in caile de atac prevazute de lege si exercitate conform dispozitiilor legale, prin care se solutioneaza recursurile in interesul legii sunt obligatorii pentru toate instantele si nu sunt supuse niciunei cai de atac.

In aceste conditii, instantei de apel nu ii era permis sa analizeze daca argumentele din Decizia nr. 33 contravin sau nu dispozitiilor art. 20 alin. (2) din Constitutia Romaniei, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana si practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului, nici sa statueze ca sunt neintemeiate si, cu atat mai putin, nu ii era permis sa le inlature, arogandu-si atributii de instanta de control judiciar a deciziilor pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Depasirea atributiilor puterii judecatoresti decurge si din faptul ca instanta de apel a infirmat dispozitii imperative ale unei legi, statuand in contra Legii nr. 1/2009, in sensul ca nicio dispozitie din Legea nr. 10/2001 nu prevede ca se interzice orice alta cale de a recupera bunul in litigiu.
2. Decizia recurata a fost pronuntata cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, dupa cum urmeaza:

a. In ceea ce priveste art. 329 alin. (3) Cod procedura civila, s-a ignorat dezlegarea data problemelor de drept ce face obiectul judecatii prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 - ale carei considerente si dispozitiv au fost reproduse trunchiat, inexact si incomplet -, respectiv incidenta si prevalenta legii speciale de reparatie, ca si inadmisibilitatea actiunii in revendicare atunci cand se aduce atingere altui drept de proprietate, atunci cand a apreciat ca Legea nr. 10/2001 nu are nicio legatura cu cauza si ca, oricum, ea nu poate avea prioritate nici macar in situatia in care, prin aplicarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului, s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate.

b.  Decizia a fost data cu incalcarea art. 129 alin. (6) Cod procedura civila, atunci cand s-a pronuntat in baza unui temei de drept neinvocat de catre reclamanti, respectiv art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO si asupra unor aspecte care nu au fost cerute de acestia si nici puse in discutie, respectiv asupra caracterului abuziv al preluarii imobilului de catre stat si a neconstitutionalitatii Decretului nr. 223/1974.

c.  Decizia a fost data cu incalcarea dispozitiilor imperative ale art. 261 pct. 5 Cod procedura civila, in conditiile in care instanta a lasat nesolutionate mijloacele de aparare, respectiv exceptiile invocate de catre paratii persoane fizice, cu toate ca, prin rejudecarea pe fond a cererii de chemare in judecata, instanta avea obligatia sa analizeze cauza sub toate aspectele. Aceasta cu atat mai mult cu cat, prin intampinarea depusa in apel, acestia au facut trimitere inclusiv la apararile formulate in fata instantei de fond, care cuprindeau exceptiile lipsei calitatii procesuale active, a lipsei calitatii procesuale pasive si a inadmisibilitatii actiunii, decurgand din lipsa dreptului subiectiv civil, cat si din lipsa dreptului material la actiune.

Recurentii - parati au solicitat casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare, in vederea pronuntarii instantei de apel asupra acestor exceptii, iar, in situatia casarii si retinerii cauzei spre judecare de catre instanta de recurs, s-a solicitat reanalizarea apararilor formulate de recurenti pe fondul cauzei, inclusiv a exceptiilor invocate.

d. Instanta de apel a incalcat dispozitiile art. 7 alin. (1) si alin. (5), art. 18 lit. c, art. 45 si art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, gresit inlaturate ca nefiind relevante in compararea de titluri.

In conformitate cu Decizia nr. 33/2008 pronuntata in recursul in interesul legii, in conditiile in care aplicarea Conventiei in sensul retinut in apel ar aduce atingere atat unui alt drept de proprietate (dreptul recurentilor dobandit in deplin acord cu dispozitiile legii), cat si securitatii raporturilor juridice (recurentii justificand o buna credinta absoluta atunci cand au cumparat de la stat), instanta de apel trebuia sa aplice Legea nr. 10/2001 in procesul de comparare a celor doua titluri si sa dea asemenea preferinta titlului paratilor recurenti.

Insasi legea speciala, prin normele anterior mentionate, acorda preferabilitate dobanditorilor imobilelor instrainate in baza Legii nr. 112/1995, prevazand atat imposibilitatea restituirilor in natura catre fostii proprietari, cat si faptul ca toate contractele astfel incheiate sunt acte autentice si constituie titluri de proprietate opozabile de la data incheierii lor.

Buna-credinta a recurentilor si neformularea unei actiuni de anulare a titlului acestora constituie criterii esentiale care trebuiau avute in vedere de instanta, reprezentand o consolidare a titlului opus intimatilor - reclamanti, atat in fapt - pentru ca, daca nu au inteles sa solicite anularea lui, intimatii au recunoscut tacit incheierea sa valabila - , cat si in drept - pentru ca, in conditiile in care nu s-a solicitat anularea in termenul de prescriptie si, deci, incheierea sa valabila nu mai poate fi pusa in discutie, opozabilitatea ergz omnes a actului este recunoscuta expres prin lege -.

Referitor strict la chestiunea bunei-credinte, in afara relevantei decurgand din prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ea determina aplicabilitatea art. 1 din Protocolul 1 al Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale, inclusiv in privinta recurentilor - parati, intrucat imobilul a fost dobandit de la Statul Roman, in baza unei legi in vigoare si astazi, s-a mai aratat prin motivele de recurs.

e. Instanta a aplicat gresit dispozitiile art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, ignorand faptul ca aceste dispozitii nu pot reprezenta un criteriu util in acordarea preferintei unuia dintre titluri.

Dupa cum a concluzionat in mod corect prima instanta in cauza, ambele titluri au sub acest aspect valori egale si tot in mod egal sunt ocrotite prin intreaga legislatie in materie (inclusiv legislatia CEDO).

Raportat la legislatia CEDO, concluzia este aceea ca art. 1 din Protocolul nr. 1 trebuie respectat inclusiv in cazul recurentilor, in sensul ca si proprietatea acestora este garantata si ocrotita in aceeasi masura ca proprietatea oricaror alti proprietari.

In mod gresit, Curtea de Apel a retinut ca prevederea Conventiei profita doar intimatilor - reclamanti, omitand sa analizeze incidenta acestui text si in raport de titlul recurentilor.

De altfel, argumentarea instantei de apel sub acest aspect este lipsita de orice sens juridic, neputandu-se intelege sensul frazei din hotarare, conform careia: persoanele care si-au dobandit bunurile cu buna credinta nu trebuie sa fie aduse in situatia de a suporta responsabilitatea statului, care a confiscat in trecut aceste bunuri, insa acest argument se refera la raporturile dintre stat si persoanele care au cumparat de la stat si nu poate fi invocat contra reclamantilor.

Norma din Conventia Europeana se aplica si in privinta proprietatilor dobandite ulterior semnarii ei de catre Romania, fiind o garantie a respectarii principiului securitatii raporturilor juridice.

Textul in cauza nu face nicaieri distinctia valorificata de instanta, neexistand niciun temei pentru a se putea retine ca, desi el garanteaza/apara dreptul celor care au dobandit proprietatea inainte de 1994, nu are aceleasi efecte si pentru cei care au dobandit acest drept ulterior anului in discutie.

Ambele drepturi de proprietate, ale recurentilor si ale intimatilor, sunt garantate si ocrotite in egala masura, acest text nefiind un criteriu util pentru compararea titlurilor opuse reciproc de parti.

Recurentii au conchis in sensul ca o astfel de comparare trebuia facuta prin prisma intregii legislatii aplicabile in acest domeniu, sens in care preferabilitatea trebuia acordata titlului recurentilor, deoarece; raportat la dispozitiile Legii nr. 10/2001, titlul recurentilor este act autentic si constituie titlu de proprietate opozabil ergi omnes; acest titlu a fost consolidat, potrivit acelorasi prevederi ale Legii nr. 10/2001, de buna-credinta a recurentilor si de faptul ca intimatii nu au formulat o actiune de anulare in termen legal; nici Conventia, si nici practica CEDO nu pot reprezenta un criteriu de departajare a celor doua titluri, pentru ca in ambele cazuri este vorba despre un drept de proprietate ocrotit si garantat in mod egal, iar in plus, favorizarea uneia dintre parti ar insemna in mod automat defavorizarea celeilalte; Legea nr. 10/2001, prioritara in cazul de fata, instituie principiul securitatii circuitului civil prin ocrotirea tuturor contractelor incheiate in mod legal in baza Legii nr. 112/1995.

Examinand decizia recurata prin prisma criticilor formulate si a actelor dosarului, Inalta Curte constata urmatoarele:

1. Critica referitoare la depasirea de catre instanta de apel in cauza a atributiilor puterii judecatoresti vizeaza un aspect nerelevant pentru aprecierea legalitatii deciziei necurate, anume admisibilitatea cererii in revendicare imobiliara formulate pe temeiul dreptului comun dupa data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, in legatura cu care instanta a redat din considerentele Deciziei nr. 33/2008 pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite intr-un recurs in interesul legii.

Exceptia inadmisibilitatii unei asemenea cereri a fost respinsa ca neintemeiata prin hotararea primei instante, fara ca paratii sa declare apel impotriva acestei dispozitii, intrate, astfel, in puterea lucrului judecat si nefacand obiectul investirii nici a instantei de apel, nici a prezentei instante de control judiciar (chiar daca exceptia inadmisibilitatii a fost reiterata prin motivele de recurs, pentru considerente ce vor fi expuse la pct. 2.c din aceasta decizie).

Ca atare, nu intereseaza modul in care instanta de apel a redat din decizia pronuntata in interesul legii cu referire la admisibilitate, observandu-se, de altfel, ca s-a apreciat drept necesara reluarea unor argumente pe aspectul admisibilitatii pentru precizarea cadrului in care urma sa se procedeze la compararea titlurilor de proprietate invocate de ambele parti asupra aceluiasi imobil, respectiv din perspectiva Conventiei Europene a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale (se va reveni asupra acestui aspect in prezenta decizie).

Drept urmare, motivul de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 309 pct. 4 Cod procedura civila va fi respins.

2.a. In ceea ce priveste modul de aplicare a dispozitiilor art. 329 Cod procedura civila referitoare la efectul deciziilor pronuntate in interesul legii, acest aspect va fi evaluat in legatura cu modul de realizare a compararii titlurilor de proprietate opuse.

b.De asemenea, motivul de recurs vizand modul de respectare a principiului disponibilitatii de catre instanta de apel intereseaza criteriile aplicate in compararea titlurilor, dupa cum se va arata in continuare.
c.   Dupa cum s-a aratat deja la pct. 1 din prezentele considerente, dispozitia primei instante de respingere in cauza a exceptiei admisibilitatii, ca, de altfel, si a celei vizand lipsa calitatii procesuale active, neatacata pe calea apelului de catre parati - care nu au facut vreo referire la aceste exceptii nici prin intampinarea depusa in apelul reclamantilor, contrar sustinerilor din recurs -, a intrat in puterea lucrului judecat, drept pentru care nu a constituit obiect al investirii instantei de apel.

Ca atare, in mod corect, prin decizia recurata nu s-a procedat la reanalizarea exceptiilor, in caz contrar, in absenta unui motiv de apel cu acest obiect, instanta incalcand limitele investirii sale, fixate prin cererea de apel, astfel cum prevede explicit art. 295 alin. (1) Cod procedura civila.
Nici aceasta instanta nu este legal investita cu cercetarea exceptiilor procesuale invocate de catre recurentii - parati.

Reiterarea pe calea recursului a unor exceptii procesuale deja respinse in cursul procesului nu poate fi analizata doar prin prisma regimului juridic al exceptiilor, din moment ce se subsumeaza unui motiv de recurs, a carui formulare trebuie sa fie admisibila: or, neatacarea pe calea apelului a dispozitiei de respingere a exceptiilor echivaleaza cu formularea in recurs a unor critici de nelegalitate a sentintei insesi pe aspectul respingerii acestor mijloace de aparare, ceea ce este inadmisibil, criticile fiind concepute orrisso medio.

Este lipsit de relevanta eventualul caracter de ordine publica al exceptiei, din moment ce aceasta este reiterata printr-un motiv de recurs in legatura cu care intereseaza daca este admisibil.

In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, Inalta Curte retine ca si aceasta a fost invocata inca din faza judecatii in prima instanta, in aceiasi termeni in care a fost reiterata in prezent, respectiv din perspectiva lipsei identitatii dintre imobilul revendicat si cel ocupat de catre parati.

Prin incheierea de sedinta de la termenul din 23 mai 2008, Tribunalul Bucuresti a respins aceasta exceptie ca lipsita de obiect, considerand ca aspectul invederat in sustinerea exceptiei vizeaza, in fapt, legitimarea procesuala activa, motiv pentru care, prin sentinta nr. 493 din 3 martie 2009, in analiza exceptiei lipsei calitatii procesuale active, a cercetat si identitatea imobilelor, in raport de probatoriul administrat, respingand, dupa cum s-a aratat, exceptia ca neintemeiata.

Drept urmare, sustinerile recurentilor sunt nefondate, pentru considerentele expuse, si vor fi inlaturate ca atare.

d. In ceea ce priveste criteriile de apreciere a temeiniciei cererii in revendicare a imobilului din Bucuresti, sectorul 2, precum si legea aplicabila acestei operatiuni, Inalta Curte retine ca prin decizia recurata au fost reluate intocmai considerentele primei instante pe aceste aspecte, recunoscandu-se efectele Deciziei nr. 33/2008 pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite intr-un recurs in interesul legii.

Astfel, la fel ca prima instanta, si Curtea de Apel a pornit de la premisa ca Legea nr. 10/2001, ce se preocupa de regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de catre Statul Roman dupa anul 1945, nu poate fi ignorata in evaluarea legalitatii si temeiniciei unei cereri in revendicarea unui asemenea imobil, formulate pe temeiul dreptului comun dupa data intrarii in vigoare a legii speciale.

Raportul intre legea speciala si dreptul comun a fost transat prin decizia in interesul legii, anterior mentionata, in sensul ca nu exista posibilitatea de a se opta intre aplicarea Legii nr. 10/2001 si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii, si anume Codul civil, caci ar insemna sa se incalce principiul specialia generalibus derogant.

Cu toate acestea, astfel cum precizeaza aceeasi decizie, nici nu se poate aprecia ca existenta Legii nr. 10/2001 exclude, in toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare, in masura in care reclamantul intr-o atare actiune se prevaleaza de un bun in sensul normei europene si trebuie sa i se asigure accesul la justitie.

In acest sens, trebuie sa se analizeze, in functie de circumstantele concrete ale cauzei, in ce masura legea interna intra in conflict cu Conventia europeana si daca admiterea actiunii in revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.

Rezulta, asadar, ca, in masura in care reclamantul se prevaleaza de un „bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia europeana, nu numai ca cererea in revendicare formulata ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001 este admisibila, insa obliga instanta de judecata la analiza existentei unui asemenea drept de proprietate in patrimoniul reclamantului si, in caz afirmativ, la compararea titlurilor opuse.

Aceste dispozitii obligatorii ale Deciziei nr. 33/2008 au fost respectate de ambele instante de fond, care au analizat daca reclamantii detin un „bun" in sensul Conventiei, ceea ce i-ar indreptati la admiterea cererii in revendicare, si in ce masura atare solutie de admitere nu ar priva, in acelasi timp, pe paratii persoane fizice de bunul lor, acestia prevalandu-se, la randu-le, de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia europeana, instantele realizand compararea titlurilor din perspectiva normei europene, tinand cont de principiul securitatii raporturilor juridice.

Se observa, in aceste conditii, ca prima instanta a fost cea care fixat cadrul solutionarii cererii in revendicare, in aplicarea deciziei in interesul legii, cadru pe care instanta de apel l-a respectat, avand, de altfel, obligatia sa-l respecte, din moment ce nu a fost criticat prin motivele de apel - raportarea la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia europeana in solutionarea cererii fiind convenabila pentru reclamanti - si nici prin intampinare, apararile paratilor vizand insasi compararea titlurilor, in functie de principiul securitatii raporturilor juridice, si nu rationamentul juridic adoptat de Tribunal pentru a ajunge la operatiunea de comparare a titlurilor.

Ca atare, sunt nefondate motivele de recurs vizand nerespectarea deciziei in interesul legii si a dispozitiilor art. 329 Cod procedura civila privind caracterul obligatoriu al acestei decizii, precum si incalcarea principiului disponibilitatii, prin prisma temeiului de drept invocat prin cererea de chemare in judecata, cat timp instanta de apel a respectat cadrul procesual stabilit prin hotararea primei instante, necontestat in apel, cadru care releva o aplicare corespunzatoare a Deciziei nr. 33/2008 pronuntate de Sectiile Unite ale Inaltei Curti.

Aprecierea existentei unui „bun" in patrimoniul reclamantilor implica recunoasterea in continutul notiunii explicitate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv in cea dezvoltata in cauzele impotriva Romaniei, atat a unui „bun actual", cat si a unei „sperante legitime" de valorificare a dreptului de proprietate.

In cadrul unei actiuni in revendicare, ambele sintagme trebuie sa se refere la insusi dreptul la restituirea bunului, data fiind finalitatea unei asemenea actiuni de recunoastere a posesiei, ca stare de fapt.

Se observa, in jurisprudenta actuala a Curtii, o schimbare in rationamentul construit pe tiparul cauzei Paduraru contra Romaniei din 1 decembrie 2005, continuand cu cauzele Strain si Porteanu, pe care Curtea l-a aplicat constant, fara nicio abatere, in practica ulterioara, in ceea ce priveste continutul conceptual al notiunii de „bun".

Astfel, in practica anterior conturata, simpla pronuntare a unei hotarari judecatoresti, chiar daca aceasta nu are caracter definitiv, prin care s-a constatat nelegalitatea preluarii de catre stat a unui imobil inainte de anul 1989, reprezenta o privare nejustificata de proprietate, din cauza imposibilitatii exercitarii dreptului de proprietate al reclamantilor asupra bunurilor lor vandute de stat unor terti care le ocupau in calitate de chiriasi, privare care, combinata cu lipsa unei despagubiri la valoarea de piata a bunului, este incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauza Strain, paragraf 39; cauza Porteanu, paragraf 35; cauza Andreescu Muraret si altii - hotararea din 19 ianuarie 2010, paragraf 20, pentru a da un exemplu recent).

S-a apreciat ca reclamantii au chiar un "bun actual" in masura in care vanzarea catre chiriasi a unor apartamente din imobile s-a realizat ulterior ori doar un "interes patrimonial" de a obtine restituirea in natura, insa cu aceeasi valoare ca si un bun actual in ceea ce priveste cerinta legala a existentei unui "bun", ca "drept efectiv", in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, in cazurile in care instrainarea in baza Legii nr. 112/1995 a avut loc inainte de pronuntarea unei hotarari judecatoresti (in cauza Paduraru, paragrafe 83 - 87, precum si in cauza Porteanu, paragraf 33).

Daca s-ar fi mentinut aceasta practica a Curtii, ar fi trebuit sa se aprecieze in speta ca recunoasterea, in cauza de fata, a caracterului necontestat abuziv al preluarii imobilului de catre stat (in baza Decretului nr. 223/1974, constatat neconstitutional de catre prima instanta) este suficienta pentru existenta unui bun actual in patrimoniul reclamantilor,- nefiind necesara pronuntarea unei hotarari judecatoresti prin care sa se dispuna restituirea bunului.

In cauza Atanasiu si altii contra Romaniei (hotararea din 12 octombrie 2010, publicata in Monitorul Oficial nr. 778/22 noiembrie 2010), se arata, insa, ca un „bun actual" exista in patrimoniul proprietarilor deposedati abuziv de catre stat doar daca s-a pronuntat in prealabil o hotarare judecatoreasca definitiva si executorie prin care nu numai ca s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a si dispus expres in sensul restituirii bunului (paragrafe 140 si 143).

In caz contrar, simpla constatare pe cale judecatoreasca a nelegalitatii titlului statului constituit asupra imobilului in litigiu, precum in speta, poate valora doar o recunoastere a unui drept la despagubire, respectiv dreptul de a incasa masurile reparatorii prevazute de legea speciala, sub conditia initierii procedurii adrninistrative si a indeplinirii cerintelor legale pentru obtinerea acestor reparatii (paragrafe 141,142 si 143).

Asadar, in speta, nu poate fi recunoscuta reclamantilor decat o creanta, constand in despagubirile prevazute de Legea nr. 10/2001 si acordate in conditiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 (ori printr-un alt mecanism pe care statul este chemat sa-l elaboreze in perioada de gratie de 18 luni stabilita de Curte in acest scop), recunoastere care, de altfel, s-ar fi produs direct in procedura Legii nr. 10/2001, data fiind indeplinirea conditiilor legale pentru obtinerea de masuri reparatorii in echivalent, fara a fi fost necesara constatarea dreptului pe cale judecatoreasca.

Diferenta esentiala de abordare in cauza Atanasiu, fata de practica anterioara, a cerintei din art. 1 din Protocolul nr. 1, referitoare la existenta bunului in patrimoniul reclamantului, produce consecinte asupra evaluarii cerintei - premisa a admiterii cererii in revendicare imobiliara.

Astfel, pana in luna octombrie 2010, era posibila recunoasterea unui drept la restituire chiar in conditiile in care o instanta de judecata nu se pronuntase explicit in acest sens, anterior cererii in revendicare, deoarece privarea de proprietate operata prin vanzarea de catre stat unui tert a imobilului apartinand reclamantului, combinata cu lipsa totala a despagubirii si ineficienta mecanismului de despagubire conceput prin intermediul Fondului "Proprietatea", nu putea fi inlaturata decat prin dreptul de a redobandi insasi posesia imobilului, ce urma a fi comparat cu dreptul de proprietate infatisat de catre parat, in conditiile Deciziei nr. 33/2008 a inaltei Curti.

Urmare a hotararii Curtii din cauza Atanasiu, circumstantele factuale de natura celor din speta nu permit recunoasterea unui drept la restituire, ci doar a unui drept de creanta valorificabil in procedura Legii nr. 10/2001, initiata de catre reclamanti. Acest drept la despagubire a fost recunoscut independent de nefunctionalitatea Fondului "Proprietatea", ce reprezenta, pana la acel moment, un element esential in recunoasterea dreptului la restituire.

Schimbarea de abordare in analiza cerintei bunului este justificata de aplicarea in cauza Atanasiu a procedurii hotararii - pilot, prin instituirea in sarcina Statului Roman a obligatiei de a adopta, intr-un termen de 18 luni, masurile necesare care sa garanteze efectiv drepturile prevazute de art. 6 paragraf 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1, in contextul tuturor cauzelor asemanatoare cauzei Atanasiu, masuri cu caracter legislativ si administrativ.

Stabilirea obligatiei Statului de creare a unui mecanism adecvat pentru plata despagubirilor, prin amendarea mecanismului de restituire actual si instituirea de proceduri simplificate si eficiente (paragraf 232) echivaleaza, in acelasi timp, cu validarea masurilor reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001, inclusiv cu acordarea de despagubiri in situatia vanzarii imobilului catre fostul chirias.

Curtea nu a mai socotit necesar sa faca referire, in analiza cerintei existentei unui „bun", la mecanismul actual, din moment ce cuantificarea si plata despagubirilor cuvenite petentelor din cauza solutionata de catre instanta europeana urmeaza a se efectua in conformitate cu noile proceduri, pe care Statul Roman este chemat sa le adopte in termenul de 18 luni, intocmai ca si despagubirile neachitate pana la acest moment.

Data fiind importanta deosebita a hotararii - pilot din perspectiva procedurii declansate in vederea schimbarii esentiale a procedurii de acordare a despagubirilor, aceasta decizie nu poate fi ignorata de catre instantele nationale, impunandu-se a fi aplicata si in cauzele pendinte, in interpretarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.

Asadar, proprietarul care nu detine un „bun actual" nu poate obtine mai mult decat despagubirile prevazute de legea speciala, astfel incat se constata, in speta, ca reclamantii nu au un drept la restituire care sa-i indreptateasca la redobandirea posesiei, motiv pentru care este inutila evaluarea cerintei existentei unui „bun" si in patrimoniul paratilor, precum si compararea titlurilor pe baza criteriilor aratate in Decizia nr. 33/2008 a inaltei Curti.

Fata de considerentele expuse, Inalta Curte constata ca recursul este fondat si l-a admis ca atare, in temeiul art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, cu consecinta modificarii in tot a deciziei atacate si respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamantii F.A. si C.A. impotriva sentintei nr. 493 din 3 aprilie 2009 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a III-a civila, conform art. 296 Cod procedura civila.




Adauga acest articol in site-ul tau

Newsletter AvocatulRoman.ro
Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletter AvocatulRoman.ro si primesti cadou Raportul special "Cele mai solicitate contracte de comodat, locatiune, vanzare-cumparare"!

  Da, doresc sa ma abonez si sa primesc informatii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton. Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare



Articole similare


     » Cerere de desbagubire pentru imobilul expropriat 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 06-Dec-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Cerere de reexaminare a acordarii ajutorului public judiciar 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 06-Dec-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Cerere de aplicare amenda civila. Legea nr. 10/2001. Competenta 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 10-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Conflict de competenta. Actiune in revendicare pe calea dreptului comun 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 10-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Revendicare imobiliara. Evacuarea paratilor cu cheltuieli de judecata 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 07-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil