Functionar public. Eliberare din functia publica de conducereColectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 25-Aug-2011Tags: functionar public, functie publica de conducere, functie publica de executie, institutie publica, reorganizare Continutul, designul, structura, precum si materialele AvocatulRoman.ro apartin Editurii RENTROP & STRATON si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala. Pentru detalii consultati sectiunea Termeni si conditii.
Descarca aici Programul Special de Alerta AvocatulRoman.ro!Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Noutatile AvocatulRoman.ro! ...clic aici Eliberarea dintr-o functie publica de conducere, care s-a desfiintat ca urmare a reorganizarii institutiei publice, si numirea intr-o functie publica de executie corespunzatoare, nu echivaleaza cu o modificare a raportului de serviciu, astfel ca, in aceasta situatie, indeplinirea conditiei acordului scris al functionarului public nu mai este necesara. I.C.C.J., Sectia de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 712 din 2 martie 2006 Legea nr. 188/1999 Prin actiuni separate, dar ulterior conexate de catre Curtea de Apel Galati – Sectia contencios administrativ si fiscal, reclamantul L.A a solicitat, in contradictoriu cu paratul Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, pe de o parte, anularea Ordinului nr. 298 din 29 aprilie 2005, emis de parat, si pe de alta parte suspendarea mentionatului ordin pana la solutionarea cauzei. Reclamantul a aratat ca prin ordinul contestat, paratul a dispus eliberarea sa din functia de director executiv al Directiei Teritoriale de Regim Silvic si de Vanatoare Focsani, si trecerea in functia de consilier superior, in temeiul H.G. nr. 333/2005, pentru reorganizarea directiilor teritoriale de regim silvic, ca susmentionatul ordin nu este motivat in fapt si in drept, fiind emis dupa ce intr-o actiune disciplinara pornita impotriva sa, s-a dispus suspendarea masurii disciplinare a trecerii sale intr-o functie inferioara. Curtea de Apel Galati – Sectia contencios administrativ si fiscal, a admis actiunea, a dispus anularea Ordinului nr. 298 din 29 aprilie 2005 emis de parat si a repus reclamantul in functia anterior detinuta, cu plata drepturilor salariale cuvenite la zi, instanta retinand ca ordinul atacat este vadit sicanator, intrucat autoritatea emisese deja la data de 21.04.2005 un alt ordin de trecere disciplinara a acestuia in aceeasi functie de executie si, pe de alta parte, au fost incalcate prevederile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, privind statutul functionarilor publici, potrivit carora la trecerea intr-o functie inferioara este necesar acordul scris al functionarului public. Paratul a declarat recurs, sustinand ca instanta de fond a adoptat o solutie netemeinica si nelegala, in cauza nefiind vorba de mutarea reclamantului in cadrul altui compartiment pentru a fi necesar acordul scris al acestuia, ci de eliberarea lui din functia publica de conducere si numirea lui intr-o functie publica de executie corespunzatoare, ca urmare a reorganizarii institutiei publice si a desfiintarii functiei publice de conducere. Recursul este intemeiat. Ordinul nr. 298/29 aprilie 2005, prin care reclamantul a fost eliberat din functia publica de conducere de director executiv al D.T.R.S.V. Valcea, a fost emis de Ministrul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale in baza prevederilor H.G. nr. 333/2005 pentru reorganizarea directiilor teritoriale de regim silvic si de vanatoare in inspectorate teritoriale de regim silvic si de vanatoare. H.G. nr. 333/2005 a fost adoptata in baza art. 12 din O.U.G. nr. 17/2005, pentru stabilirea unor masuri organizatorice la nivelul administratiei publice centrale, care la art. 5 dispune ca directiile teritoriale de regim silvic si vanatoare, constituite in baza O.G. nr. 41/2004, se reorganizeaza ca inspectorate teritoriale de regim silvic si de vanatoare, institutii publice cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale. Prin art. 3 din aceeasi ordonanta de urgenta au fost desfiintate inspectoratele teritoriale de regim silvic si cinegetic, institutii cu personalitate juridica din subordinea Garzii de Mediu, atributiile si posturile acestor inspectorate fiind preluate de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale. Astfel, prin H.G. nr. 333/2005, art. 7 pct. B, Inspectoratele de regim silvic si de vanatoare au dobandit atributiile specifice controlului silvic si controlului activitatii de vanatoare. Este adevarat ca, potrivit art. 4 din H.G. nr. 330/2005, functia de inspector sef este echivalenta cu cea de director executiv, insa atributiile celor doua functii sunt diferite, fiind apreciat cu peste 50%, imprejurare confirmata si Agentia Nationala a Functionarilor Publici, care a acordat aviz favorabil pentru organizarea concursului in vederea ocuparii functiilor de inspector sef si inspector sef adjunct, din cadrul inspectoratelor respective. Astfel fiind, in mod gresit a retinut instanta de fond, chiar daca in textul ordinului atacat se foloseste expresia „si se muta” ca in cauza, ar fi fost vorba de o modificare a raportului de serviciu prin mutarea in cadrul altui compartiment al institutiei publice, in timp ce este evident ca reclamantul a fost eliberat din functia publica de conducere, care s-a desfiintat ca urmare a reorganizarii institutiei publice, el fiind numit intr-o functie publica de executie corespunzatoare. In concluzie, instanta de fond a aplicat in mod gresit prevederile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicata, care nu aveau incidenta asupra raportului juridic dedus judecatii, astfel ca nu era necesar acordul scris al reclamantului, nefiind vorba de mutarea sa in cadrul altui compartiment, ci de numirea sa intr-o functie publica de executie, ca urmare a eliberarii din functia publica de conducere. Astfel fiind, recursul a fost admis, sentinta casata, iar actiunea respinsa ca neintemeiata
Adauga acest articol in site-ul tau
Newsletter AvocatulRoman.ro
Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti. Aboneaza-te ACUM la Newsletter AvocatulRoman.ro si primesti cadou Raportul special "Cele mai solicitate contracte de comodat, locatiune, vanzare-cumparare"! Articole similare» Angajarea raspunderii functionarilor publici pentru prejudiciile provocate cu vinovatia autoritatii publice unde isi desfasoara activitatea. de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 09-Dec-2011 » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - Contencios Administrativ » Eliberare din functia de conducere. Caracterul masurii. Termen de contestare de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 26-Aug-2011 » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - Contencios Administrativ » Politist. Eliberare din functie. Incetarea raporturilor de serviciu. Deosebire de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 26-Aug-2011 » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - Contencios Administrativ » Concurs de ocupare a functiei de director al unui organ de specialitate al administratiei publice centrale de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 26-Aug-2011 » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - Contencios Administrativ » Numirea in functia de notar public. Indeplinirea conditiei privind buna reputatie de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 26-Aug-2011 » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - Contencios Administrativ |