AvocatulRoman.ro
Un produs marca Rentrop&Straton
actualizat la 31 Octombrie 2014
Cauta articol   Tip articol
 Domeniu Camp

...sau foloseste motorul de cautare avansata
Legislatia UE: Prin autentificare, sunt de acord cu faptul ca site-ul AvocatulRoman.ro poate seta module cookie in browserul meu.
Username:
Parola:
Tine-ma minte

Flux RSS Twitter Trimite pe Yahoo Messenger Trimite prin email Mareste font Micsoreaza font Font default

Inlocuirea masurii arestarii preventive

Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 21-Iul-2011

Tags: inlocuirea masurii arestarii preventive, schimbarea temeiurilor care au determinat luarea masurii arestarii preventive

Continutul, designul, structura, precum si materialele AvocatulRoman.ro apartin Editurii RENTROP & STRATON si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala. Pentru detalii consultati sectiunea Termeni si conditii.
Alerta AvocatulRoman.roDescarca aici Programul Special de Alerta AvocatulRoman.ro!
Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Noutatile AvocatulRoman.ro! ...clic aici



I.C.C.J., sectia penala, decizia nr. 1730 din 12 mai 2009

Termenul rezonabil al arestarii preventive in cursul judecatii in apel si in recurs se examineaza prin prisma art. 6 paragraf 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, tinand seama de criteriile stabilite in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, constand in complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului si al autoritatilor. 

In cazul in care instanta de judecata constata ca, in raport cu criteriile mentionate, termenul rezonabil al arestarii preventive a fost incalcat in cursul judecatii in apel sau in recurs, aceasta poate dispune, conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen., inlocuirea masurii arestarii preventive luata in temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) cu masura privind obligarea de a nu parasi localitatea, conferind incalcarii termenului rezonabil al arestarii preventive semnificatia schimbarii temeiului care a determinat luarea masurii, prevazut in art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., si anume a conditiei referitoare la pericolul concret pentru ordinea publica.

Prin decizia nr. 14/A din 4 mai 2009 a Curtii de Apel Galati, Sectia minori si familie, a fost admis apelul declarat de inculpatul E.M. impotriva sentintei penale nr. 56 din 2 februarie 2009 a Tribunalului Galati, a fost desfiintata sentinta penala atacata si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta, respectiv Tribunalul Galati.
Alerta AvocatulRoman.roDescarca aici Programul Special de Alerta AvocatulRoman.ro!
Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Noutatile AvocatulRoman.ro! ...clic aici



In baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. a fost inlocuita masura arestarii preventive luata fata de inculpatul E.M. cu masura obligarii de a nu parasi localitatea, prevazuta in art. 145 C. proc. pen.

Conform art. 145 alin. (11) C. proc. pen., pe durata obligarii de a nu parasi localitatea, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele obligatii: sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea, in a carui raza teritoriala locuieste, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat; sa se prezinte la instanta de judecata ori de cate ori este chemat; sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea organului judiciar care a dispus masura; sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme.

In baza art. 145 alin. (12) lit. c) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul sa nu se apropie de victimele infractiunii, de membrii familiilor acestora, de martorii din lucrari si sa nu comunice cu acestia in mod direct sau indirect.

Pentru a decide astfel, instanta de apel, in considerentele hotararii pronuntate, a aratat in detaliu situatia ciclurilor procesuale ale cauzei, facand referiri la continutul sentintei penale nr. 56 din 2 februarie 2009, pronuntata in rejudecarea cauzei, dupa casarea dispusa anterior de instanta suprema, a mentionat motivele de apel ale apelantului inculpat impotriva sentintei indicate, prezentand amplu argumentele privind solutia dispusa.
Cu privire la starea de arest a inculpatului, instanta de apel a considerat ca se impune inlocuirea acestei masuri cu masura obligarii de a nu parasi localitatea pentru urmatoarele considerente:

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu ca in cursul desfasurarii procesului penal inculpatul trebuie sa se afle in stare de libertate si numai in cazuri deosebite, ca de exemplu atunci cand fapta sau persoana faptuitorului prezinta un pericol social grav (cauza Contrada c. Italiei, hotararea din 14 ianuarie 1997; cauza Dinler c. Turciei, hotararea din 31 mai 2005), acuzatul sa se afle in stare de detinere, fara ca privarea de libertate sa apara ca o anticipare a pedepsei inchisorii (cauza Letellier c. Frantei, hotararea din 26 iunie 1991).

In speta, inculpatul E.M. a fost arestat preventiv la data de 29 septembrie 2006, data de la care aceasta masura a fost prelungita si respectiv mentinuta pana in prezent.

Inculpatul a fost condamnat in primul ciclu procesual, prin sentinta penala nr. 337 din 22 iunie 2007 a Tribunalului Galati, pentru cele trei infractiuni deduse judecatii.

Prin decizia nr. 2027 din 9 iunie 2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost casata decizia nr. 85 din 27 decembrie 2008 a Curtii de Apel Galati si sentinta penala nr. 337 din 22 iunie 2007 a Tribunalului Galati, dispunandu-se trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, sub aspectul incidentei unui caz de nulitate absoluta (incalcarea dispozitiilor vizand publicitatea sedintei de judecata), situatie ce a afectat intreaga cercetare judecatoreasca.

In rejudecare, instanta de fond a pronuntat hotararea apelata, hotarare pe care curtea de apel a considerat-o, de asemenea, lovita de nulitate absoluta, ceea ce impune din nou desfiintarea si trimiterea spre rejudecare pentru efectuarea cercetarii judecatoresti.

Revenind la masura arestarii preventive a inculpatului, instanta de apel a considerat ca, la inceputul procesului penal, aceasta masura a fost luata cu respectarea dispozitiilor legale in materie si a fost necesara pentru buna desfasurare a procesului penal. Avand in vedere infractiunile deduse judecatii - prevazute in art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) si art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.; art. 13 alin. (1) si (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.; art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., fapte comise in perioada 2004 - 2005; presupusele modalitati de comitere a acestor fapte (asa cum sunt retinute in actul de sesizare); pedepsele stabilite de lege pentru aceste infractiuni, a considerat ca in cauza erau incidente fata de inculpat dispozitiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., justificandu-se mentinerea acestei masuri.

Avand in vedere solutia vizand fondul cauzei a considerat ca la acest moment nu se mai impune mentinerea inculpatului in stare de arest.
Conform jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, cu titlu de exemplu, cauza Slezevicius c. Lituaniei; cauza Tudorache c. Romaniei), caracterul rezonabil al procedurilor in materie penala se apreciaza in functie de complexitatea cauzei, atitudinea inculpatului si comportamentul autoritatilor.

In speta, chiar daca infractiunile deduse judecatii sunt incadrate intr-o lege speciala, vizand in mod general si abstract criminalitatea organizata, instanta de apel a considerat ca aceasta cauza nu poate fi considerata complexa, intrucat cadrul procesual se refera la un singur inculpat, sapte victime si trei martori, situatii ce nu justifica intinderea procesului penal pe o perioada de aproximativ 3 ani.

In ceea ce priveste atitudinea inculpatului, nu se poate aprecia in niciun caz ca aceasta a stat la baza prelungirii excesive a procedurii.

In ceea ce priveste comportamentul instantelor de judecata, instanta de apel a considerat ca masurile adoptate de instanta investita cu rejudecarea cauzei nu au fost conforme cu exigentele statuate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Practic, incepand cu data de 2 septembrie 2008, instanta nu a mai depus nicio diligenta pentru solutionarea corecta a cauzei si pentru aflarea adevarului, paralizand orice incercare a inculpatului de a-si exercita dreptul la aparare, nefacand altceva decat sa mentina masura arestarii preventive.

Persistenta motivelor plauzibile de a banui ca o persoana privata de libertate ar fi comis o infractiune este o conditie sine qua non a regularitatii mentinerii in detentie. O banuiala puternica privind comiterea de catre inculpat a unor infractiuni grave poate justifica initial detentia. Totusi, dupa o anumita perioada de timp, ea nu mai este suficienta, fiind necesar ca instantele sa aduca alte motive care sa justifice continuarea privarii de libertate.

In situatia in care motivele de mentinere a starii de arest se mentin o perioada mai mare de timp si se dovedesc suficiente si pertinente, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca se impune si verificarea diligentelor depuse de instantele nationale pentru solutionarea cu celeritate a cauzei (cauzele Naus c. Poloniei, hotararea din 16 septembrie 2008; Hesse c. Austriei, hotararea din 25 ianuarie 2007; Hass c. Poloniei, hotararea din 7 noiembrie 2006; Kalay c. Turciei, hotararea din 22 septembrie 2005).

Tot sub aspectul stabilirii caracterului rezonabil al masurii arestarii preventive, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea art. 5 din Conventie si in situatia in care instantele nationale nu au analizat posibilitatea aplicarii unor masuri alternative, pentru a asigura prezentarea inculpatului la proces, cum ar fi eliberarea pe cautiune, interdictia de a parasi tara sau orasul (cauzele Khudoyorov c. Rusiei, hotararea din 8 noiembrie 2005; Vrencev c. Serbiei, hotararea din 23 septembrie 2008; Lelievre c. Belgiei, hotararea din 8 noiembrie 2007; Kankowski c. Poloniei, hotararea din 4 octombrie 2005 ).

In cauza de fata s-a constatat ca, la finalul unei perioade de detentie preventiva indelungata - de 2 ani, 7 luni si 6 zile -, nu mai subzista conditia reglementata in art. 148 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., conform careia lasarea in libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publica, sens in care temeiurile avute in vedere la luarea si, respectiv, mentinerea pana in prezent a acestei masuri s-au schimbat, iar in speta nu au intervenit elemente sau aspecte noi care sa conduca la incidenta altor temeiuri prevazute in art. 148 C. proc. pen. ce ar impune mentinerea inculpatului in stare de arest.

Impotriva acestei decizii, numai cu privire la dispozitia de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea, dispusa in baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a declarat, in termenul legal, recurs, procurorul, criticand-o sub aspectul temeiniciei.

In dezvoltarea motivelor de recurs, procurorul a aratat, intre altele, ca atat Constitutia, cat si Codul de procedura penala reglementeaza institutia termenului rezonabil al arestarii preventive doar cu privire la faza de urmarire penala, fara a prevedea aplicabilitatea acestei institutii in faza de judecata.

In consecinta, aplicarea ei in faza judecatii se poate realiza numai in temeiul Conventiei si a jurisprudentei Curtii, prin aplicarea si interpretarea art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Art. 5 paragraf 3 din Conventie se refera numai la persoanele arestate preventiv in faza de urmarire penala, precum si in faza judecatii in prima instanta si are ca scop garantarea dreptului la libertate al unei persoane prin evitarea mentinerii acesteia pentru o durata de timp excesiva in detentie.

Doctrina juridica in materie a explicat faptul ca termenul rezonabil prevazut in art. 5 se calculeaza de la data retinerii sau arestarii preventive si se sfarseste la data pronuntarii unei hotarari de condamnare in prima instanta, chiar nedefinitiva.

Dupa pronuntarea unei asemenea hotarari, privarea de libertate este autorizata de existenta condamnarii chiar nedefinitiva, pronuntata de un tribunal competent, care presupune atat o constatare a vinovatiei, consecutiva stabilirii, potrivit legii, a comiterii unei infractiuni, cat si aplicarea unei pedepse sau a altor masuri privative de libertate.

In acest caz, durata arestarii preventive a unei persoane pe parcursul judecarii apelului sau recursului se analizeaza din perspectiva art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil.

In acest context, se observa ca instanta de apel ar fi trebuit sa analizeze notiunea de rezonabilitate din ambele perspective, deoarece, desi la o prima vedere durata arestarii preventive a inculpatului E.M. ar putea fi criticata sub acest aspect, nu poate fi ignorat faptul ca ea acopera atat faza de urmarire penala, cat si multe faze procesuale ale judecatii (fond, apel, recurs), fiind justificata de particularitatile de reglementare ale procedurii penale romane.

Examinand recursul declarat de catre procuror impotriva deciziei instantei de apel, numai cu privire la dispozitia de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea, in raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma dispozitiilor art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., asa cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, cu referire la art. 141 si art. 160b alin. (4) din acelasi cod, asa cum s-a stabilit prin Decizia nr. XVIII din 12 iunie 2006 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, publicata in M. Of. nr. 6 din 4 ianuarie 2007, precum si din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., in limita investirii sale referitoare la masura preventiva mentionata, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata recursul procurorului ca fiind nefondat pentru urmatoarele considerente:

Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale prevede, in art. 5 paragraf 3 ca „Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere.”

Termenul rezonabil prevazut de norma mai sus mentionata se calculeaza de la data la care persoana acuzata este retinuta sau arestata (dies a quo) si se sfarseste la momentul pronuntarii unei hotarari de condamnare in prima instanta, chiar nedefinitiva (dies ad quem).

Durata rezonabila a detentiei conform art. 5 paragraf 3 se apreciaza in concret, instantele nationale avand obligatia sa prezinte argumentele prelungirii masurii prin raportare la probe si, intrucat persistenta motivelor plauzibile cu privire la savarsirea unei infractiuni dupa trecerea unei anumite perioade de timp nu mai este suficienta in motivarea masurii, acestea trebuie sa evidentieze existenta, fie a pericolului de fuga, fie a riscului savarsirii unor noi infractiuni, fie protejarea ordinii publice sau sa prezinte modul in care a fost instrumentata cauza de catre autoritati, prin sublinierea complexitatii (restituiri, perioadele de stagnare ale anchetei).

La art. 6 paragraf 1 din Conventia Europeana se stipuleaza ca „Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa (...).”

Termenul rezonabil in cazul acestei din urma prevederi are ca moment de inceput (dies a quo) „formularea unei acuzatii in materie penala” a carei semnificatie a fost stabilita pe calea jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului in cauza Eckle c. R.F.G., hotararea din 15 iulie 1982, in § 73, si anume „notificarea oficiala provenita de la o autoritate competenta a invinuirii de a fi savarsit o fapta penala, ceea ce corespunde ideii de consecinte importante cu privire la situatia persoanei suspectate”, iar ca moment final (dies ad quem) tot pe cale jurisprudentiala s-a stabilit ca termenul se raporteaza la pronuntarea unei hotarari definitive de condamnare sau de achitare, respectiv incetare a procesului penal.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Allenet de Ribemont c. Frantei, hotararea din 10 februarie 1995, in § 47 a stabilit ca durata rezonabila a procedurii se apreciaza in fiecare cauza in parte, in functie de circumstantele sale, dupa urmatoarele criterii: complexitatea cauzei in fapt si in drept, comportamentul partilor, comportamentul autoritatilor si importanta pentru cel interesat a obiectului procedurii.

De asemenea, in jurisprudenta instantei de contencios european s-a stabilit ca perioada detentiei in timpul procedurilor in apel sau in casatie nu poate fi examinata prin prisma art. 5 paragraf 3, ci potrivit art. 6 paragraf 1, care are in vedere durata unui proces, in ansamblul sau.

Dispozitiile art. 21 alin. (3) din Constitutia Romaniei, precum si art. 10 din Legea nr. 304/2004 prevad ca toate persoanele au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.

In Codul de procedura penala nu exista nicio dispozitie cu privire la dreptul persoanei la un proces penal desfasurat intr-un termen rezonabil, spre deosebire de materia arestarii preventive, unde este reglementata institutia termenului rezonabil al arestarii.

Astfel, in ceea ce priveste masura arestarii preventive a invinuitului sau inculpatului, atat in cursul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii, in prima instanta, in apel sau in recurs, Codul de procedura penala, cu modificarile succesive incepand cu anul 2003, reglementeaza prin dispozitii concrete, previzibile si accesibile luarea, revocarea, inlocuirea, incetarea masurii arestarii preventive, continand numeroase garantii procesuale, printre care si cele referitoare la durata masurii cu distinctiile specifice fazelor procesuale.

In lipsa unei reglementari exprese a legiuitorului referitoare la sanctiunea privind incalcarea duratei rezonabile a arestarii preventive, fiind insa indeplinita cerinta prevazuta in art. 143 C. proc. pen., respectiv existenta probelor sau indiciilor temeinice ca invinuitul sau inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, nu s-ar putea retine inexistenta vreunui temei care sa justifice mentinerea masurii preventive, in scopul dispunerii revocarii masurii, ci numai ca temeiurile care au determinat luarea masurii arestarii s-au schimbat, ceea ce ar atrage aplicabilitatea dispozitiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen. privind inlocuirea masurii arestarii cu masura obligarii de a nu parasi localitatea.

In contextul concret al prezentei cauze, Inalta Curte de Casatie si Justitie considera ca instanta de apel, prin decizia pronuntata, in mod legal, in temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive luata fata de inculpatul E.M. cu masura obligarii de a nu parasi localitatea, prevazuta in art. 145 C. proc. pen., facand o corecta aplicare si a dispozitiilor art. 145 alin. (11) privind obligatiile impuse in mod efectiv inculpatului, precum si art. 145 alin. (12) lit. c) C. proc. pen., examinand conditiile prevazute in art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, instanta de apel a facut un examen riguros asupra masurii arestarii preventive dispusa in cauza fata de apelantul inculpat E.M. sub aspectul legalitatii si temeiniciei acesteia, tinand cont de stadiul procesual in care se afla, respectiv apelul inculpatului, in al doilea ciclu procesual, evaluarea intemeindu-se pe dispozitiile Codului de procedura penala, referitoare la luarea masurii arestarii preventive, si anume a conditiilor art. 148 alin. (1) lit. f), care au fost analizate de la momentul luarii initiale a masurii, respectiv 29 septembrie 2006 si pana la 4 mai 2009, cand s-a pronuntat in apel, in sensul inlocuirii sale.

In sensul celor aratate, curtea de apel a considerat ca fiind justificata initial masura arestarii preventive a inculpatului E.M. pentru buna desfasurare a procesului penal, in raport cu infractiunile deduse judecatii, perioada in care a fost evidentiata presupusa activitate infractionala, respectiv 2004 - 2005, modalitatile de comitere a acestora, pedepsele stabilite de lege pentru aceste infractiuni, masura a carei finalitate s-a estompat, insa, prin trecerea timpului, de la momentul dispunerii sale scurgandu-se un interval de 2 ani, 7 luni si 6 zile, pana la pronuntarea in apel - 4 mai 2009, ceea ce atenueaza pericolul pentru ordinea publica, in cazul lasarii sale in libertate, si anume cea de-a doua conditie prevazuta in art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., neexistand probe de sustragere de la judecata, nici ca inculpatul ar putea comite alte infractiuni, ca ar incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului, prin influentarea unei parti din proces sau a unui martor sau ca va exercita presiuni asupra vreunei victime.

In consecinta, Inalta Curte de Casatie si Justitie considera ca instanta de apel a facut o corecta analiza sub aspectul examenului de legalitate si temeinicie asupra masurii arestarii apelantului inculpat E.M., prin prisma dispozitiilor Codul de procedura penala si in mod just a considerat ca se impune inlocuirea acesteia cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea, apreciind ca faptele pretins a fi comise in perioada 2004 - 2005 si deduse judecatii, in raport cu probele administrate, se circumstantiaza cerintei prevazuta in art. 143 C. proc. pen. si a conferit, in mod legal, incalcarii termenului rezonabil al masurii arestarii, acceptiunea schimbarii temeiului prevazut in art. 148 alin. (1) lit. f) din acelasi cod, si anume a conditiei privind pericolul pentru ordinea publica, ceea ce a atras incidenta art. 139 alin. (1) C. proc. pen. si inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea, prevazuta in art. 145 C. proc. pen.

De asemenea, instanta de apel a procedat la o analiza efectiva, in contextul cauzei, asupra masurii arestarii preventive a apelantului inculpat E.M., prin prisma criteriilor stabilite de jurisprudenta instantei de contencios european referitoare la termenul rezonabil prevazut in art. 6 paragraf 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, chiar daca nu a facut o referire expresa la acest temei.

Astfel, in mod expres, instanta de apel a aratat: „conform jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, cu titlu de exemplu, cauza Slezevicius c. Lituaniei; cauza Tudorache c. Romaniei), caracterul rezonabil al procedurilor in materie penala se apreciaza in functie de complexitatea cauzei, atitudinea inculpatului si comportamentul autoritatilor.”

Ulterior celor invederate, curtea de apel a raportat criteriile mai sus mentionate la contextul concret al cauzei, facand referire, mai intai, la caracterul general si abstract al legii speciale din care fac parte infractiunile pretins a fi comise de inculpat, carora le-a dat concretete, in sensul ca nu pot conduce la concluzia complexitatii cauzei, intrucat procesul vizeaza „un singur inculpat, sapte victime si trei martori, situatie ce nu justifica intinderea procesului penal pe o perioada de aproximativ 3 ani”; fata de cel de-al doilea criteriu referitor la atitudinea inculpatului, a evidentiat faptul ca „nu se poate aprecia in niciun caz ca aceasta a stat la baza prelungirii excesive a procedurii”, iar fata de-al treilea criteriu, privind comportamentul instantelor de judecata, a considerat ca „incepand cu data de 2 septembrie 2008, instanta nu a mai depus nicio diligenta pentru solutionarea corecta a cauzei si pentru aflarea adevarului, paralizand orice incercare a inculpatului de a-si exercita dreptul la aparare, nefacand altceva decat sa mentina masura arestarii preventive.”

Asadar, Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza ca nu se sustine critica de netemeinicie invocata de catre procuror cu privire la neanalizarea masurii arestarii preventive a apelantului inculpat si din perspectiva notiunii de nerezonabilitate prevazuta in art. 6 paragraf 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, deoarece instanta de apel a procedat, in mod efectiv, la analizarea criteriilor stabilite in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, in baza propriului examen efectuat asupra conditiilor de legalitate si temeinicie a dispozitiei de inlocuire a masurii arestarii preventive luata fata de inculpatul E.M. cu masura obligarii de a nu parasi localitatea, prevazuta in art. 145 C. proc. pen., precum si a celorlalte prevederi legale care au fost dispuse si i-au conferit efectivitate masurii, constata ca aceasta masura este justificata, in raport cu cele trei criterii stabilite prin jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si probele existente la dosarul cauzei, pentru infractiunile pretins a fi comise in perioada  2004 - 2005, cu circa 4 ani in urma, prin trecerea unei perioade de timp nerezonabile referitoare la arestul preventiv de circa 2 ani si 8 luni de zile, in conditiile parcurgerii unui prim ciclu procesual in care s-au constatat incalcari neimputabile inculpatului, respectiv cele privind desfasurarea unui proces cu nerespectarea publicitatii sedintei de judecata, gradul diminuat de complexitate al cauzei, circumstantele personale ale inculpatului, care este casatorit, are doi copii minori, statutul de recidivist al inculpatului neputand avea o influenta asupra conduitei viitoare a acestuia in derularea procedurii.
Astfel, in mod corect a fost apreciata in verificarea conditiilor prevazute in art. 383 cu referire la art. 350 C. proc. pen. incalcarea termenului rezonabil al masurii arestarii preventive prin prisma art. 6 paragraf 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care a condus la schimbarea temeiului legal avut in vedere initial la luarea masurii arestarii, respectiv cea de-a doua conditie a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., privind pericolul pentru ordinea publica, in cazul lasarii in libertate a inculpatului, ceea ce a atras ca temei aplicabilitatea art. 139 alin. (1) C. proc. pen. in sensul inlocuirii masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea.
Fata de aceste considerente, Inalta Curte de Casatie si Justitie, in baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de procuror.





Adauga acest articol in site-ul tau

Newsletter AvocatulRoman.ro
Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletter AvocatulRoman.ro si primesti cadou Raportul special "Cele mai solicitate contracte de comodat, locatiune, vanzare-cumparare"!

  Da, doresc sa ma abonez si sa primesc informatii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton. Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare



Articole similare


     » Individualizare pedeapsa; aplicarea dispozitiilor art. 3201 C.proc.pen. in faza apelului penal. Concurs de circumstante si stari de atenuare si agravare a pedepsei 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 07-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - penal

     » Judecata in cazul recunoasterii vinovatiei 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 07-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - penal

     » Recuzarea intregii instante. Instanta competenta sa dispuna mentinerea arestarii preventive 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 01-Sep-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - penal

     » Recuzarea intregii instante. Incheiere prin care instanta a dispus mentinerea arestarii preventive 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 01-Sep-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - penal

     » Recurs. Gresita aplicare a legii. Omisiunea instantei de a asigura folosirea unui interpret  
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 01-Sep-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - penal