Prejudiciu cauzat prin erori judiciare savarsite in procesele penale. Cuantumul daunelor morale

Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 27-Sep-2011

Tags: raspundere delictuala civila, eroare judiciara, prejudiciu, daune morale



La stabilirea cuantumului daunelor morale, ce consta generic in atingerea adusa valorilor ce definesc personalitatea umana, se au in vedere consecintele negative, suferite pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost vatamate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii de catre persoana lipsita in mod nelegal de libertate.
  Arestarea nelegala a reclamantului a avut grave consecinte asupra acestuia, vatamandu-i onoarea, creditul moral, pozitia sociala, criterii care definesc persoana umana si care, analizate si evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate.  De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut constant ca in cazurile de violare a art. 5 paragraful I al Conventiei, privind privarea nelegala de libertate, sunt intemeiate cererile de acordare a despagubirilor banesti pentru prejudiciul produs victimei, material si moral, pe perioada detentiei nelegale.
 
ICCJ, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 4505 din 3 iulie 2008

C.proc.pen., art. 10, art. 11, art. 504,
art. 505, art. 506 

Prin cererea inregistrata la 7 iunie 1999, pe rolul Tribunalului Bucuresti, reclamantul R.V. a chemat in judecata Statul Roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, solicitand obligarea paratului la plata sumei de 30.000 USD sau contravaloarea acesteia in lei, la data platii, cu titlu de despagubiri, ca urmare a erorilor judiciare savarsite impotriva sa de catre fostele organe de politie si procuratura precum si pentru privarea sa de libertate.
 
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca, in sepembrie1984, ofiteri ai fostei militii l-au sechestrat in Statiunea Venus, dupa care au urmat perchezitii la domiciliul sau, interogatorii, ridicari de aparatura electronica.
 
Retinerea sa s-a produs la data de 15 ianuarie 1985, dupa care la 17 ianuarie1985 a primit mandat de arestare preventiva, fiind pus in libertate la 2 mai 1985. In aceasta perioada, o mare cantitate de aparatura electronica i-a fost retinuta in vederea confiscarii, motiv pentru care reclamantul nu a mai putut sa-si exercite meseria de artist liber profesionist.
 
Ulterior, prin ordonante ale Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, Tribunalul Bucuresti si Curtea Suprema de Justitie a fost scos de sub urmarire penala, constatandu-se ca nu a comis faptele cu intentie.
 
La data de 8 octombrie 2000, reclamantul si-a majorat cuantumul pretentiilor, solicitand suma de 50.000 USD.
 
Prin sentinta civila nr. 1676/2002, Tribunalul Bucuresti a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune a reclamantului si a respins cererea acestuia, ca neintemeiata.
 
Prin decizia civila nr. 684/2004, Curtea de Apel Bucuresti a respins apelul ca nefondat, hotarare ce a fost casata de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia civila nr. 2364/2005, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului la instanta de apel.
 
Curtea de Apel Bucuresti, rejudecand apelul, a constatat ca tribunalul nu a cercetat fondul, astfel ca, in temeiul art. 297 alin.(1) C.proc.civ., prin decizia civila nr. 171/2006, a admis apelul declarat de reclamant, a desfiintat sentinta atacata si a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucuresti.
 
Prin sentinta civila nr. 480/2007, Tribunalul Bucuresti a admis in parte cererea reclamantului si a obligat paratul la plata sumei de 150.000 lei daune morale, retinand urmatoarele:
  
Reclamantul R.V. a fost arestat la data de 16 ianuarie 1985, conform mandatului de arestare preventiva nr. 17/88/P/1985 emis de Procuratura locala sector 5 Bucuresti si eliberat la 2 mai1985, cand a expirat acest mandat. Prin ordonanta procurorului, din 8 decembrie 1986, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala, in baza art. 10 lit. d raportat la art. 11 pct. 1 lit. b C.p.p.
 
In data de 28 martie 2007, reclamantul a renuntat la acordarea daunelor patrimoniale, solicitand doar daune morale in suma de 300.000 RON, ca urmare a suferintelor ce i-au fost produse in perioada privarii sale de libertate, in mod nelegal.
 
In privinta prejudiciului moral, judecatorul apreciaza, de la caz la caz, daca repararea trebuie sa se faca in forma baneasca si cuantumul acesteia sau, dimpotriva, daca nu trebuie reparat pentru ca gravitatea sa nu justifica o asemenea masura.
 
In speta, prin privarea de libertate a reclamantului, cat timp a fost arestat preventiv, i s-a adus atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, iar traumele psihice si suferintele fizice provocate trebuie sa fie reparate prin acordarea unor despagubiri, intrucat acesta a avut de suportat, atat pe perioada detentiei cat si ulterior, o serie de consecinte, in sensul ca a fost izolat de colectivitate, nu a mai putut obtine un loc de munca pentru a-si intretine familia, a suferit oprobiul public.

 Incidenta art. 504 C.p.p. circumscrie despagubirile morale la
prejudiciile de natura morala, cauzate prin eroare judiciara.
 
Prin decizia nr. 650/A/2007, Curtea de Apel Bucuresti  a admis apelul declarat de Ministerul Economiei si Finantelor, ca reprezentant al Statului Roman, a schimbat in parte sentinta apelata, in sensul ca a obligat Ministerul Economiei si Finantelor la plata sumei de 75.000 lei, reprezentand daune morale si a respins apelurile declarate de reclamant si de Ministerul Public – Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti.
 
Pentru a hotari astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele:
 Art. 504 alin.(1) C.p.p. reglementeaza cazurile care dau dreptul la reparatie, respectiv atunci cand s-a stabilit ca persoana nu a savarsit fapta imputata ori ca acea fapta nu exista. Are dreptul la repararea pagubei si persoana impotriva careia s-a luat o masura preventiva, iar ulterior a fost scoasa de sub urmarire penala.
 
Potrivit dispozitiilor art. 48 alin.(3) din Constitutie, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, insa actiunea pentru repararea prejudiciului trebuie formulata in termen de 1 an de la data ordonantei de achitare sau de la data ordonantei de scoatere de sub urmarire penala, conform dispozitiilor art. 505 alin.(2) C.p.p.
 
Aceasta reglementare se refera strict la cele doua ipoteze prevazute de dispozitiile art. 504 C.p.p., or o asemenea limitare este neconstitutionala fata de prevederile dispozitiilor art. 48 alin.(3) din Constitutie, care instituie raspunderea patrimoniala a statului pentru prejudiciile cauzate prin orice eroare savarsita in procesele penale.
 
Prin decizia Curtii Constitutionale nr. 45/1998 s-a constatat ca dispozitiile art. 504 alin.(1) C.p.p. sunt constitutionale numai in masura in care nu limiteaza, la ipotezele prevazute de text, cazurile in care statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, savarsite in procesele penale.
 
In privinta reclamantului, calculul termenului de un an incepe sa curga de la momentul in care decizia Curtii Constitutionale a fost publicata, prin aceasta largindu-se campul de aplicare al dispozitiilor art. 504 C.p.p., intrucat anterior publicarii deciziei Curtii Constitutionale dreptul reclamantului nu era nascut, in raport de aceasta norma legala, care stabilea doar doua ipoteze in care se putea promova o cerere pentru repararea prejudiciului in cazul erorilor judiciare.
 
S-a concluzionat ca, in aceste conditii, exceptia prescriptiei dreptului
material la actiune a fost legal respins de catre instanta de fond.
 
Pe fond, s-a apreciat ca art. 504 C.p.p., reglementand obligatia de plata a daunelor de catre stat in cazul erorilor judiciare, are in vedere reparatia integrala a prejudiciului cauzat.
 
In speta, despagubirile trebuie sa acopere prejudiciul moral, ceea ce s-a si solicitat prin cerere de catre reclamant, fata de renuntarea acestuia la obligarea paratei sa suporte daunele materiale produse.
  
Acordarea unei sume mari, nejustificata in raport de intinderea prejudiciului real suferit, este nelegala, intrucat institutia raspunderii delictuale nu se poate transforma intr-un izvor de imbogatire fara just temei a celor ce se pretind prejudiciati.
  
Daunele  morale,  ca   echivalent  al  prejudiciului  moral,  constituie  o componenta a pagubei invocata de cel condamnat sau arestat preventiv, pentru ca vatamarea intereselor sale personale, nepatrimoniale ca : nume, onoare, reputatie, imagine si increderea acordata in societate – determina efectele directe in planul existentei materiale cu continut patrimonial.
 
Prin lipsirea de libertate pe o perioada de aproximativ 5 luni, reclamantului i s-a adus atingere reputatiei, iar traumele psihice provocate de o atare masura pot si trebuie sa fie reparate prin acordarea de despagubiri.
Stabilirea cuantumului acestora include o doza de aproximare, avandu-se in vedere consecintele negative suferite de reclamant pe plan psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele
vatamarii de catre reclamant.
          
Pentru ca instanta sa poata aplica aceste criterii, apare necesar ca cel ce pretinde daunele morale sa produca un minimum de argumente si indicii din care sa rezulte in ce masura drepturile persoanele nepatrimoniale, ocrotite prin Constitutie, i-au fost lezate prin arestarea nelegala si, pe cale de consecinta, sa se poata proceda la o evaluare a despagubirilor ce urmeaza sa compenseze prejudiciul.
 
S-a apreciat ca, probele administrate nu sunt, insa, de natura a conduce la o evaluare atat de mare a prejudiciului suferit, intrucat nu se poate stabili o situatie de fapt certa, respectiv ca reclamantul era o persoana decenta si muncitoare, ca prin arestarea sa abuziva a fost impiedicat sa desfasoare o viata sociala normala, ca, dupa perioada arestarii, a avut dificultati in ceea ce priveste reintegrarea sa sociala, datorita antecedentelor penale si ca situatia familiala, profesionala si sociala a avut de suferit.
 
Curtea a stabilit valoarea prejudiciului suferit de reclamant la suma de 75.000 lei, avand in vedere ca spre deosebire de celelalte despagubiri civile, care presupune un suport probator, in privinta daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecatorul fiind singurul care, in raport de consecintele, pe orice plan, suferite de reclamant, trebuie sa aprecieze o anumita suma globala, care sa compenseze prejudiciul moral cauzat, fara ca prin aceasta sa se incerce o reparare cu mult peste vatamarea produsa, determinand o imbogatire fara justa cauza in persoana reclamantului.
  
Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul, Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor si Ministerul Public -Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.
  
Reclamantul R.V., prin criticile formulate, ce permit incadrarea in art. 304 pct. 7 si pct.9 C.proc.civ., a aratat ca instanta a incalcat prevederile art. 505 alin.(1) C.p.p., prin aceea ca nu a tinut seama la stabilirea intinderii reparatiei de consecintele negative produse asupra sa si asupra familiei
sale prin arestarea pe nedrept.
  
De asemenea, s-a mai aratat ca decizia recurata cuprinde motive contradictorii, pentru ca s-a apreciat ca „probele administrate nu sunt insa de natura a conduce la o evaluare atat de mare a prejudiciului suferit, intrucat nu se poate stabili o situatie de fapt certa” si ca „ nu s-a probat de catre reclamant faptul ca detentia specifica perioadei comuniste a avut un alt caracter”, ceea ce este in contradictie vadita cu considerentul potrivit caruia, instanta de apel apreciaza ca, „spre deosebire de alte despagubiri civile care presupun un caracter probator, in privinta daunelor morale nu se poate apela la probe materiale”.
 
Statul Roman, prin Ministerul Economiei si Finantelor, prin recursul sau, a criticat decizia pentru nelegalitate, potrivit dispozitiilor art. 304 pct. 7 si pct.9 C.proc.civ., in sensul ca desi actiunea reclamantului a fost intemeiata pe art. 504-506 C.p.p., instanta a ignorat dispozitiile legale privind termenele procedurale impuse de aceste texte de lege, respectiv termenul de prescriptie de 1 an, pentru formularea actiunii in repararea prejudiciului.
 
In mod nelegal, a retinut instanta de apel ca „anterior momentului publicarii deciziei Curtii Constitutionale, dreptul reclamantului nu era nascut”, deoarece reclamantul se incadra in ipotezele prevazute de dispozitiile art. 504 C.p.p., respectiv „persoana impotriva careia s-a luat o masura preventiva, iar ulterior a fost scoasa de sub urmarire penala.
 
Aceasta ipoteza prevazuta de lege a existat si in codul penal din anul 1987, astfel ca dreptul reclamantului la actiune nu s-a nascut dupa publicarea deciziei Curtii Constitutionale din anul 1998.
 
Actiunea reclamantului a fost formulata la data de 24 mai 1999, iar ordonanta de scoatere de sub urmarire penala a acestuia a fost emisa sub la 8 decembrie 1986 pentru dosarul nr. 88/1985 al Procuraturii locale sector 5 si sub nr. 2267/1994, in dosarul nr. 1194/1989 al Parchetului General de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
  
Potrivit dispozitiilor legale in vigoare la data introducerii actiunii, art. 506 alin. (2) C.p.p., actiunea pentru repararea pagubei putea fi pornita in termen de 1 an de la data hotararii de achitare sau de la data ordonantei de scoatere de sub urmarire penala, or, reclamantul a promovat actiunea dupa 5 ani si, respectiv, 13 ani de la emiterea ordonantelor de scoatere de sub urmarire penala.
  
In concluzie, a fost reiterata exceptia prescriptiei dreptului material la actiune a reclamantului, solicitand sa se constate ca actiunea este prescrisa.
  
Se mai arata ca instanta de apel a motivat acordarea despagubirilor morale prin sustineri neconforme, incluzand in categoria despagubirilor si elemente fara nici o legatura cu raspunderea statului.
 
Probatiunea efectuata in cauza pentru fundamentarea solicitarilor din actiune este precara, constituindu-se in cea mai mare parte din probe echivoce sau avand la baza simple sustineri, in conditiile in care era posibila o probatiune obiectiva, cu referire la starea psihica a reclamantului, care necesita opinia unor specialisti in dovedirea circumstantelor amintite.
 
S-a aratat ca instanta de apel, fiind chemata sa aplice legea, a exclus orice proba si si-a motivat solutia prin simpla situatie de fapt, preluand ca atare, fara nici o interventie proprie, motivarea instantei de fond.

S-a mai sustinut ca instanta nu a aratat in nici un fel modalitatea in care a realizat cuantificarea daunelor, iar in aceasta situatie este imposibil de realizat o verificare a solutiei date, aprecierile fiind pur subiective, concluzionandu-se ca, potrivit dispozitiilor art. 304 pct. 7 C.proc.civ., hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina.
 
Prin recursul sau, Ministerul Public - Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti a criticat decizia recurata pentru nelegalitate, potrivit dispozitiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., pentru urmatoarele considerente:
 
Hotararea instantei de apel este data cu nesocotirea dispozitiilor
art. 506 alin.(2) si art. 505 alin.(1) C.p.p.
 
Cazurile care permiteau obligarea statului la plata despagubirilor pentru erorile judiciare produse in procesele penale se limitau, la acea data, doar la ipoteza achitarii, respectiv scoaterii de sub urmarire penala, pe motivul inexistentei faptei sau a nesavarsirii faptei de catre cel condamnat sau arestat.
  
Prin aparitia deciziei nr. 45/1998 a Curtii Constitutionale s-a extins sfera de aplicare a dispozitiilor art. 504 din C.p.p. si la celelalte situatii prevazute de art. 10 lit. a-e din acelasi cod.
  
Prin scoaterea de sub urmarire penala a reclamantului, dispusa in baza art. 11 pct. 1 lit. b raportat la art. 10 lit. d din C.p.p., in mod corect au constatat instantele de fond si apel ca dreptul la actiune al reclamantului s-a nascut dupa aparitia deciziei Curtii Constitutionale nr. 45/1998, iar termenul de 1 an prevazut de lege a inceput sa curga de la data publicarii acesteia in M.Of., la 18 mai 1998, astfel ca actiunea reclamantului promovata la 24 mai 1999, apare in mod evident ca fiind facuta cu depasirea termenului legal de 1 an.
   
In ceea ce priveste gresita aplicare a dispozitiilor art. 505 alin.(1) C.p.p., se arata ca, fata de aceste dispozitii legale, suma de bani acordata de instanta este exagerat de mare in raport cu durata privarii de libertate, in speta aceasta fiind de 3 luni si jumatate, existand astfel o disproportie evidenta fata de sumele de bani acordate in alte cauze, pentru perioada de arest aproximativ egale sau chiar mai mari.
   
Mai mult, s-a aratat ca desi instanta de apel a sesizat in mod corect lipsa de consistenta si de credibilitate a sustinerilor reclamantului privind consecintele devastatoare ale perioadei de arest preventiv asupra sa si a familiei sale, aceasta a acordat intr-un mod cu totul discretionar suma de 75.000 lei drept despagubiri pentru prejudiciul moral suferit, motivand ca, spre deosebire de celelalte despagubiri civile, daunele morale nu au nevoie de suport probator.
 
Reclamantul nu a reusit sa dovedeasca faptul ca inainte de arestare
era o persoana decenta si muncitoare, ca prin arestarea abuziva a fost impiedicat sa desfasoare o viata sociala normala, ca a avut dificultati in privinta reintegrarii sale sociale datorita antecedentelor penale, ca arestarea sa a avut un substrat politic, astfel ca pe baza unei simple prezumtii ca starea de arest, fie chiar si de numai trei luni, poate produce consecinte de asemenea proportii, nu se poate acorda o suma atat de mare ca titlu de daune morale.
 
In sedinta publica din 3 iulie 2008, Inalta Curte a respins ca neintemeiata exceptia tardivitatii recursului declarat de Ministerul Public- Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti urmatoarele considerente:
 
Potrivit art. 63 lit. e si f din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciara, „Ministerul Public exercita, prin procurori, atributiile privind participarea, in conditiile legii, la sedintele de judecata si, respectiv, exercita caile de  atac  impotriva  hotararilor  judecatoresti,  in  conditiile prevazute de lege”.

Potrivit art. 45 alin.(5) C.proc.civ., „procurorul poate, in conditiile prevazute de lege, sa exercite caile de atac impotriva oricaror hotarari”, iar potrivit dispozitiilor art. 284 alin.(4) C.proc.civ., „pentru procuror, termenul de apel curge de la pronuntarea hotararii, in afara de cazurile in care procurorul a participat la judecarea cauzei, cand termenul curge de la comunicarea hotararii”.
 
In concluzie, Ministerul Public isi exercita atributiile prevazute de art. 63 din Legea nr. 304/2004, prin procuror, iar in situatia in care acesta a participat la judecata pricinii, comunicarea se face catre procurorul respectiv, in speta, procurorului de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.
 
Or, in speta, decizia recurata nu a fost comunicata procurorului din Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti care a si declarat calea de atac a recursului pentru Ministerul Public, ci Ministerului Public - Parchetul
de pe langa Tribunalul Bucuresti.
 
In aceasta situatie, comunicarea hotararii recurate catre Ministerul Public-Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti nu s-a realizat cu respectarea dispozitiilor legale privind comunicarea actelor de procedura.
 
Potrivit art. 316 raportat la art. 284 alin.(3) C.proc.civ., hotararea se socoteste comunicata la data depunerii cererii de recurs.
 
Prin urmare, recursul declarat de Ministerul Public-Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti nu poate fi sanctionat cu tardivitatea, pentru nerespectarea dispozitiilor art. 301 C.proc.civ., urmand ca acesta sa fie examinat alaturi de celelalte doua recursuri formulate.

Examinand recursurile in limita motivelor invocate, instanta constata urmatoarele:

Atat prin recursul declarat de reclamantul, cat si prin  recursul  declarat de Statul Roman, prin Ministerul Economiei si Finantelor, se critica decizia pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 7 C.proc.civ., in sensul ca aceasta cuprinde motive contradictorii, respectiv, nu cuprinde motivele pe care se sprijina.
  
Aceste critice sunt nefondate, intrucat decizia recurata nu cuprinde motive contradictorii. Considerentele apreciate ca fiind contradictorii vizeaza, pe de o parte, criteriile ce au fost avute in vedere de catre instanta la stabilirea despagubirilor morale ce se cuvin reclamantului si, pe de alta parte, modul de stabilire de catre instanta a cuantumului despagubirilor morale.
 
De asemenea, hotararea recurata cuprinde motivele pe care se sprijina, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar de catre instanta de recurs.
 
Criticile intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., formulate de Statul Roman, prin Ministerul Economiei si Finantelor si de Ministerul Public – Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, potrivit carora dreptul material la actiune al reclamantului ar fi prescris, sunt
nefondate.
 
Astfel, critica formulata de Statul Roman, prin Ministerul Economiei si Finantelor sub acest aspect, este nefondata, deoarece termenul de exercitare a actiunii pentru repararea pagubei, de 1 an, prevazut de art. 506 alin.(2) C.p.p., nu a inceput sa curga de la emiterea ordonantelor de scoatere de sub urmarire penala a reclamantului, deoarece ipoteza in care s-a aflat reclamantul nu era prevazuta de Codul de procedura penala la data emiterii celor doua ordonante.
  
La momentul respectiv, cazurile care permiteau obligarea statului la plata despagubirilor pentru erorile judiciare produse in procesele penale se limitau doar la ipotezele achitarii si scoaterii de sub urmarire penala, pentru motivele inexistentei faptei sau al nesavarsirii acesteia de catre cel condamnat sau arestat.
   
Ulterior, prin Decizia nr. 45 din 10 mai 1998 pronuntata de Curtea Constitutionala, s-a extins sfera de aplicare a dispozitiilor art. 504 C.p.p. si la celelalte situatii prevazute de art. 10 lit. a-e din acelasi cod, si cum scoaterea de sub urmarire penala a reclamantului s-a dispus in baza art. 10 lit. d raportat la art. 11 pct. 1 lit. b C.p.p., in mod legal, prima instanta, prin solutia adoptata, pastrata sub acest aspect prin decizia recurata, a constatat ca termenul de 1 an prevazut de art. 506 alin.(2) C.p.p. a inceput sa curga de la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial la data de 18 mai 1998.
  
Critica formulata de Ministerul Public-Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, in sensul ca actiunea formulata de reclamant la data de 24 mai 1999, fata de data publicarii deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial, la 18 mai 1998, apare ca fiind facuta cu depasirea termenului de 1 an, este nefondata.
   
Astfel, reclamantul a formulat actiunea la data de 18 mai 1999, potrivit stampilei de pe plicul cu care a fost expediata actiunea prin posta, deci in termenul legal de 1 an prevazut de art. 506 alin.(2) C.p.p.
 
In ceea ce priveste criticile formulate de reclamant si Ministerul Public-Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., privind incalcarea dispozitiilor art. 505 alin. (1) C.p.p., s-au retinut urmatoarele:
  
Reclamantul invoca nesocotirea dispozitiilor art. 505 alin.(1) C.p.p., in sensul ca nu s-a tinut seama la stabilirea intinderii reparatiei, de catre instanta de apel, de gravitatea si totalitatea consecintelor arestarii si detentiei pe nedrept produse asupra sa si a familiei sale, potrivit carora suma de 75.000 lei, stabilita cu titlu de daune morale, ar fi prea mica, iar Ministerul Public - Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti invoca incalcarea acelorasi dispozitii legale in sensul ca suma acordata reclamantului, cu titlu de despagubire morala, de 75.000 lei, este prea mare fata de perioada de detentie suferita de reclamant si de consecintele negative produse asupra reclamantului si familiei sale.
 
Potrivit dispozitiilor art. 505 alin.(1) C.p.p. „la stabilirea intinderii reparatiei se tine seama de durata privarii de libertate sau a restrangerii de libertate suportate, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a carui libertate a fost restransa”.
  
Reclamantul a fost arestat nelegal in perioada 17 ianuarie - 2 mai 1985, iar prin ordonante ale Parchetului de pe langa Judecatoria sectorului 5 Bucuresti, Tribunalul Bucuresti si Curtii Supreme de Justitie a fost scos de sub urmarire penala, constatandu-se ca nu a comis faptele cu intentie, in baza art. 10 lit. d raportat la art. 11 pct. 1 lit. b C.p.p.
  
In speta, legal au apreciat instantele de fond si apel ca arestarea pe nedrept a reclamantului a fost susceptibila de a produce suferinte morale, de natura sa lezeze demnitatea si onoarea acestuia.
  
In acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut constant ca in cazurile de violare a art. 5 paragraful I al Conventiei, privind privarea nelegala de libertate, sunt intemeiate cererile de acordare a despagubirilor banesti pentru prejudiciul produs victimei, material si moral, pe perioada detentiei nelegale.
 
Arestarea nelegala a reclamantului a avut grave consecinte asupra acestuia, vatamandu-i onoarea, creditul moral, pozitia sociala, criterii care definesc persoana umana si care, analizate si evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate de reclamant.
 
La stabilirea cuantumului daunelor morale, ce consta generic in atingerea adusa valorilor ce definesc personalitatea umana, se au in vedere consecintele negative, suferite pe plan fizic si psihic; importanta valorilor morale lezate; masura in care au fost vatamate aceste valori, si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii de catre reclamant.
 
In aceasta situatie, stabilirea cuantumului despagubirii acordate reclamantului pentru repararea daunelor morale, in lipsa unor criterii obiective, se face numai pe baza calitatii personale si profesionale a judecatorului cauzei, cu respectarea principiului proportionalitatii daunei cu despagubirea acordata.
 
Prin raportare la datele concrete ale cauzei, cu respectarea principiului evocat, intinderea despagubirilor acordate pentru repararea daunelor morale, fata de perioada arestarii nelegale a reclamantului, 17 ianuarie 1985 – 2 mai1985, de atingere adusa de aceasta masura prestigiului, demnitatii si de suferintele fizice si psihice cauzate acestuia, nu este excesiva, asa cum sustine Ministerul Public - Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.

Dimpotriva, Curtea a constatat ca fondata critica formulata de reclamant privind intinderea despagubirii acordate si, urmare a reevaluarii circumstantelor cauzei, in raport de prevederile art. 505 alin.(1) C.p.p. a dispus obligarea paratului la despagubiri in cuantum de 100.000 lei RON, reprezentand daune morale.
 
Fata de cele expuse, Inalta Curte, in baza dispozitiilor art. 312
alin.(1) C.proc.civ., a admis recursul declarat de reclamantul R.V., a casat in parte decizia recurata si a obligat Ministerul Economiei si Finantelor, ca reprezentant al Statului Roman, sa plateasca reclamantului suma de 100.000 lei (RON), reprezentand daune morale si s-au mentinut restul dispozitiilor deciziei. Au fost respinse recursurile declarate de Statul Roman, prin Ministerul Economiei si Finantelor si Ministerul Public – Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.
 

---

     » Raspundere civila delictuala. Daune morale 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 06-Dec-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Cerere de reexaminare a acordarii ajutorului public judiciar 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 06-Dec-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Cerere de aplicare amenda civila. Legea nr. 10/2001. Competenta 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 10-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Raspundere contractuala. Redeventa stabilita in contract de concesiune. 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 10-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Anularea incheierii de notare in cartea funciara 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 07-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil