Revizuire intemeiata pe dispozitiile art. 322 pct.9 Cod procedura civila

Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 27-Sep-2011

Tags: drept procesual civil, cai de atac, revizuire, hotarare a Curtii Europene



Revizuirea prevazuta de art. 322 pct. 9 C.proc.civ. introdusa prin O.U.G. nr. 58/2003 aprobata prin Legea nr. 195/2004 opereaza numai in conditiile existentei unei hotarari pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin care s-a constatat o incalcare a drepturilor si libertatilor fundamentale, printr-o hotarare judecatoreasca interna si numai daca consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii.
Imperativul aplicarii art. 322 pct. 9 pentru remedierea drepturilor incalcate – a caror violare a fost constatata prin hotararea CEDO– obligatorie jurisdictiei nationale – in temeiul art. 20 din  Constitutie face ca revizuirea hotararii instantei de sa nu fie conditionata de evocarea fondului.
 
ICCJ, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 4799 din 9 iulie 2008.

C.proc.civ., art. 322 pct.9

In temeiul art. 322 pct. 9 C.proc.civ., L.M.E. a solicitat revizuirea deciziei nr. 4590 din 17 decembrie 1999 a Curtii Supreme de Justitie, Sectia civila, motivat de faptul ca prin hotararea CEDO din 26 ianuarie 2006  s-a constatat incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, respectiv incalcarea dreptului acesteia la actiune pentru valorificarea dreptului de proprietate in privinta apartamentelor nr. 3, nr. 5 si nr. 7 dintr-un imobil situat in Bucuresti.
         
In motivarea cererii de revizuire, se precizeaza ca si in prezent continua gravele consecinte ale incalcarii dreptului sau, deoarece este in continuare impiedicata sa-si exercite si sa-si apere dreptul sau de proprietate in privinta celor trei apartamente, judecata fiindu-i obstructionata de instantele romane pana la revizuirea deciziei nr. 4590 din 17 decembrie 1999 a Curtii Supreme de Justitie.
         
Cererea de revizuire este intemeiata pentru urmatoarele considerente :
         
Reclamantii S.R.R. si L.M.E. au actionat in judecata Consiliul General al Municipiului Bucuresti, solicitand sa se constate ca S.R.P. este proprietarul apartamentelor nr. 2, nr. 4 si nr. 6 de la etajul imobilului situat Bucuresti, iar reclamanta L.M.E. este proprietara apartamentelor nr. 3, nr. 5 si nr. 7 de la etajul aceluiasi imobil. Ca urmare, reclamantii au cerut obligarea Consiliului General al Municipiului Bucuresti sa le lase in deplina proprietate si posesie aceste apartamente, constatandu-se totodata ca imobilul a fost preluat de P.C.R. si apoi de stat fara titlu.
         
In cauza au facut cerere de interventie in interes propriu si in interesul paratului, V.S. si E.,  H.H., O.A. si O.A., D.B. si D.E., fosti chiriasi, in prezent proprietari ai apartamentelor nr. 3, nr. 4, nr. 5 si nr. 7, cumparate in conditiile Legii nr. 112/1995.
        
Tribunalul Bucuresti, prin sentinta civila nr. 1001/1998, a admis exceptia autoritatii de lucru judecat invocat de intervenienti si a respins actiunea reclamantilor.
         
Pentru a hotari astfel, instanta a avut in vedere dispozitiile                    art. 1200 alin. (3) si art. 1201 din C.civ. si decizia nr. 1462/1994 a Curtii de Apel Bucuresti, prin care a fost respinsa o actiune contencioasa a
reclamantei vizand aceleasi apartamente.
         
Sesizata cu judecarea apelurilor declarate de reclamanti, Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia nr. 160/1999, a respins apelul declarat de reclamanta si a admis apelul declarat de reclamantul S.R.P. si a desfiintat sentinta, trimitand cauza aceluiasi tribunal pentru judecarea fondului.
         
Prin decizia nr. 4590/1999, Curtea Suprema de Justitie a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta L.M.E. si intervenientul H.H. impotriva deciziei Curtii de Apel Bucuresti.
         
S-a retinut in considerentele deciziei ca, intr-un alt litigiu, finalizat prin decizia nr. 1462/1994, L.M.E. a revendicat intregul imobil in contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Bucuresti, SC H. SA, M.R. si intervenientii V.S., O.A. si S.B. si ca, pe fond, dupa casarea deciziei nr. 746/1994 a Tribunalului Bucuresti, actiunea reclamantei a fost respinsa.
        
In ceea ce il priveste pe S.R., decizia nr. 1462/1994 nu-i este opozabila, deoarece nu a fost parte in proces, astfel ca autoritatea de lucru judecat nu opereaza in cauza. Pentru considerentele expuse au fost mentinute dispozitiile deciziei civile nr. 160 A din 17 iunie 1999, prin care s-a admis apelul declarat de S.R.R. impotriva sentintei nr. 1001/1998 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, care a desfiintat sentinta si a trimis cauza aceleiasi instante pentru judecarea fondului.
        
Sentinta nr. 529/2000 a Tribunalului Bucuresti pronuntata in fond dupa casarea cu trimitere, si prin care s-a luat act de renuntarea la actiunea formulata de S.R.R. a fost casata cu trimitere la aceeasi instanta prin decizia nr. 3582/2000 a Curtii de Apel Bucuresti, urmare admiterii recursului declarat de intervenientii V.S., V.E. si  H.H.
        
Rejudecand cauza, Tribunalul Bucuresti, prin sentinta nr.313/2003 a admis cererile de interventie formulate in favoarea Consiliului General al Municipiului Bucuresti si a respins actiunea formulata de S.R.R. si L.M.E. in contradictoriu cu Municipiul Bucuresti prin Primarul General si intervenienti.
        
Curtea Europeana a Drepturilor Omului sesizata fiind de L.M.E., prin Hotararea din 26 ianuarie 2006, ramasa definitiva la 26 aprilie 2006 (publicata in M.Of. al Romaniei nr. 588 din 7 iulie 2006), a statuat ca in cauza a avut loc incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, deoarece reclamanta nu a beneficiat de un drept de acces la justitie, pentru a-si revendica bunurile imobiliare si pentru a putea obtine o satisfactie echitabila.
         
In considerentele hotararii pronuntata de Curtea Europeana, s-a concluzionat ca instantele nationale au respins actiunea in revendicare a reclamantei pe motiv de autoritate de lucru judecat, in raport de decizia ramasa definitiva din 3 decembrie 1994, chiar daca reclamanta a invocat un nou temei pentru actiunea sa, respectiv sentinta ramasa definitiva din 28 martie 1997.
        
S-a mai retinut ca Tribunalul Bucuresti a respins cea de a doua actiune in revendicare, fara a da explicatii asupra pretinsei identitati de cauza – alaturi de obiect si parti, iar Curtea Suprema de Justitie a respins afirmatiile reclamantei L.M.E., referitoare la lipsa de identitate  de cauza, pe motiv ca nu prezentase nici actul de transfer de proprietate, nici procesul verbal impus de conventia din 1947 pentru transferul dreptului de proprietate, desi din sentinta ramasa definitiva din 28 martie 1997, reiese ca reclamanta nu avea cum sa prezinte procesul verbal, in masura in care instanta constatase ca semnatarii conventiei din 1947 au omis sa il redacteze.
        
In plus, Curtea Europeana a constatat ca nici o instanta nu a explicat motivele pentru care sentinta ramasa definitiva, din 28 martie 1997 nu a constituit un act care constata dreptul de proprietate asa cum sustine reclamanta si nici nu a indicat care act ar fi putut beneficia de o asemenea calificare. In aceasta situatie s-a considerat ca sentinta definitiva din 28 martie 1997, care a dat castig de cauza reclamantei, este lipsita de orice interes juridic, in masura in care persoana interesata nu se mai bucura de posibilitatea clara si concreta de a-si dovedi in justitie dreptul pe care aceasta l-a recunoscut.
        
Revizuirea deciziei din 3 decembrie 1994 pe baza unor probe „decisive noi” la care se referea Curtea de Apel Bucuresti, nu oferea reclamantei L.M.E. o posibilitate clara si concreta de a contesta un act  ce constituie o ingerinta in drepturile sale, deoarece sentinta din 28 martie 1997 este ulterioara hotararii atacate ramase definitiva, si anume decizia din 3 decembrie 1994, astfel ca cerinta prevazuta de art. 322 C.proc.civ. – aceea a existentei probei noi in momentul pronuntarii deciziei a carei revizuire se cere, nu este realizata.
        
In lumina celor de mai sus, Curtea Europeana a considerat ca accesul la justitie al petitionarei L.M.E., dar numai pentru a i se declara actiunea inadmisibila prin efectul legii, nu respecta imperativele art. 6 alin. (1)  din Conventie si ca petitionara a fost astfel lipsita de posibilitatea clara si concreta de a avea acces la o instanta care sa statueze asupra contestatiei sale referitoare la drepturi si obligatii cu caracter civil.
        
Efectele hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului – prin care se constata violarea de catre instantele nationale a drepturilor omului, consfintite in Conventie, cu ocazia pronuntarii hotararilor ramase irevocabile – dupa epuizarea tuturor cailor de atac prevazute de legislatia nationala – opereaza asupra acestor hotarari – prin intermediul caii de atac extraordinare – a revizuirii – prevazuta de art. 322 pct. 9 C.proc.civ. – prin care instanta isi retracteaza propria hotarare.
         
Prioritatea reglementarilor internationale, a pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului fata de legislatia interna, in cazul neconcordantei dintre acestea, precum si principiul de interpretare si aplicare a dispozitiunilor constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care Romania este parte, toate consacrate constitutional de art. 20, motiveaza aplicarea art. 322 pct. 9 intr-o noua viziune de interpretare a alineatului 1 al art. 322 C.proc.civ.
        
Revizuirea prevazuta de art. 322 pct. 9 C.proc.civ. introdusa prin O.U.G. nr. 58/2003 aprobata prin Legea nr. 195/2004 opereaza numai in conditiile existentei unei hotarari pronuntata de CEDO prin care s-a constatat o incalcare a drepturilor si libertatilor fundamentale, printr-o hotarare judecatoreasca interna si numai daca consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii.
        
Imperativul aplicarii art. 322 pct. 9 pentru remedierea drepturilor incalcate – a caror violare a fost constatata prin hotararea CEDO– obligatorie jurisdictiei nationale – in temeiul art. 20 din  Constitutie, face ca revizuirea hotararii instantei de recurs (singura care poate fi retractata in temeiul art. 322 pct. 9) sa nu fie conditionata de evocarea fondului.
        
Pentru aceste argumente, apararile formulate de parata si intervenienti, referitoare la inexistenta in speta a cerintei prevazuta de alin.(1) al art. 322 C.proc.civ. – legata de neevocarea fondului prin decizia nr. 4590/1999 a Curtii Supreme de Justitie – a carei revizuire se solicita sunt neavenite.
          
Asa cum s-a stabilit prin hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului, accesul la justitie al intimatei fiind obstructionat, ea fiind lipsita de posibilitatea clara si concreta de acces la o instanta care sa statueze asupra contestatiei sale referitoare la drepturile si obligatiile cu caracter civil, singura cale de remediere a consecintelor grave ale acestei incalcari o constituie revizuirea deciziei nr. 4590 din 17 decembrie 1999, care retinand irevocabil existenta autoritatii de lucru judecat a deciziei nr. 1462 din 9 decembrie 1996 a Curtii de Apel Bucuresti se constituie intr-un fine de neprimire a unei noi actiuni prin care reclamanta sa-si valorifice
drepturile sale in privinta celor trei apartamente.
       
In speta fiind intrunite cerintele art. 322 pct. 9 C.proc.civ. cu referire la art. 322 alin.(1) C.proc.civ. deoarece exista o hotarare a Curtii Europene a Drepturilor Omului, care constata o incalcare a unui drept fundamental – accesul la instanta care sa statueze in privinta dreptului de proprietate al reclamantei L.M.E., iar aceasta incalcare nu poate fi remediata decat prin revizuirea deciziei nr. 4590/1999 a Curtii Supreme de Justitie, cererea de revizuire a fost admisa. Anulandu-se decizia atacata, recursul declarat de reclamanta L.M.E. impotriva deciziei nr. 160/1999 a  Curtii de Apel Bucuresti a fost admis.
         
Intrucat fondul cauzei nu a fost solutionat prin decizia recurata si nici prin sentinta nr. 101 din 30 noiembrie 1998 a Tribunalului Bucuresti, aceste hotarari au fost casate cu trimitere, in temeiul art. 313 C.proc.civ., pentru rejudecare aceluiasi tribunal  numai in ceea ce o  priveste pe L.M.E.

---

     » Raspundere civila delictuala. Daune morale 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 06-Dec-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Cerere de desbagubire pentru imobilul expropriat 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 06-Dec-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Actiune de divort. Instanta competenta in lipsa unui domiciliu comun al sotilor 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 06-Dec-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Solicitare pe cale de ordonant presidentiala.Suspendarea masurii complemetare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce  
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 10-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Cerere de aplicare amenda civila. Legea nr. 10/2001. Competenta 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 10-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil