AvocatulRoman.ro
Un produs marca Rentrop&Straton
actualizat la 17 Aprilie 2014
Cauta articol   Tip articol
 Domeniu Camp

...sau foloseste motorul de cautare avansata
Legislatia UE: Prin autentificare, sunt de acord cu faptul ca site-ul AvocatulRoman.ro poate seta module cookie in browserul meu.
Username:
Parola:
Tine-ma minte

Flux RSS Twitter Trimite pe Yahoo Messenger Trimite prin email Mareste font Micsoreaza font Font default

Titlu executoriu emis pe dispozitiile legii fondului funciar

Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 07-Nov-2011

Tags: titlu executoriu, fond funciar, contestatie la executare

Continutul, designul, structura, precum si materialele AvocatulRoman.ro apartin Editurii RENTROP & STRATON si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala. Pentru detalii consultati sectiunea Termeni si conditii.
Alerta AvocatulRoman.roDescarca aici Programul Special de Alerta AvocatulRoman.ro!
Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Noutatile AvocatulRoman.ro! ...clic aici



Deliberand asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la Judecatoria Campina sub nr.2411/204/2010, contestatoarea C.J.P.din cadrul P.P. a formulat in contradictoriu cu intimatii C. L.F., V.V., B. Z., M. M., S.C., N.I., N.I.E., contestatie la executare prin care a solicitat anularea formelor de executare intocmite de executorul judecatoresc in dosarul nr. 84/2010.

In motivarea cererii contestatoarea a aratat ca executarea silita a titlului executoriu este nelegala intrucat dispozitivul titlului prevede obligarea C.L. F. si a C.J.P. sa reconstituie reclamantei dreptul de proprietate asupra terenului de 488 mp situat in comuna F. iar indeplinirea obligatiei de catre C.J.P este tinuta de depunerea de catre C. L.F a documentatiei si pana la ceasta data C.L. F. nu a intocmit si nu a depus documentatia in vederea reconstituirii dreptului de proprietate si a fost pusa in imposibilitatea de a-si indeplini obligatia.

Contestatoarea a mai aratat ca petenta nu a facut nici o solicitare scrisa la C.J.P.in vederea punerii in executare a sentintei civile.
In drept, contestatoarea ti-a intemeiat cererea pe disp. art. 399-404 din codul de procedura civila.
Alerta AvocatulRoman.roDescarca aici Programul Special de Alerta AvocatulRoman.ro!
Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Noutatile AvocatulRoman.ro! ...clic aici



In dovedirea cererii contestatoarea a depus in copie la dosar somatia nr. 84 din 14.04.2010 (f.6), procesul verbal de stabilire cheltuieli de executare (f.7), sentinta civila nr. 3372/2009 pronuntata de Judecatoria Campina (f. 8).

Contestatoarea a depus la dosar adresa nr. 5482 din 07.06.2010 prin care a aratat ca intimata C.L.F. a depus documentatia la C.J.P.la data de 19.05.2010 cu adresa nr. 8313 din 07.05.2010 in vederea adoptarii unei hotarari de catre aceasta pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

La dosar contestatoarea a depus adresa nr. 8313 din 07.05.2010 (f.30), insotita de memoriul justificativ, procesul verbal din 06.05.2010, tabelul nominal (f.31-34), hotararea nr. 7688/28.05.2010 (f.79), procesul verbal al sedintei din 28.05.2010 (f.80).
Au fost inaintate de catre executorul judecatoresc actele de executare care au fost intocmite in dosarul nr. 84/2010, respectiv cererea de executare formulata de intimata V.V. (f.52), sentinta civila nr. 3372/2009 a Judecatoriei Campina (f.59), raportul de expertiza topometrica completare (f.63), incheierea sedintei Camerei de Consiliu din 22.03.2010 (f.66), procesul verbal de stabilire cheltuieli de executare (f.67), somatia nr. 84 din 14.04.2010 (f.68-71).

Intimata V.V. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare ca neintemeiata intrucat actele de executare intocmite de executorul judecatoresc nu incalca dispozitiile legale din materia executarii silite, iar anularea actelor de executare se aplica atunci cand nu au fost respectate dispozitiile legale privitoare la executarea silita.

Intimata si-a intemeiat cerea pe disp. art. 115 din codul de procedura civila.
Dupa administrarea probelor incuviintate partilor, prin sentinta civila nr. 2969/13.10.2010 Judecatoria Campina a respins contestatia la executare formulata de contestatoarea C.J.P. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor ca neintemeiata si a obligat contestatoarea sa plateasca intimatei V.V. suma de 800 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca prin cererea inregistrata la nr. 325 din 18.02.2010 intimata V.V. a solicitat executarea silita a titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 3372 din 03.11.2009 a Judecatoriei Campina (f.52).

Prin sentinta civila nr. 3372/2009 ramasa irevocabila prin nerecurare contestatoarea si intimata C.L.F.au fost obligate sa reconstituie intimatei V.V. dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 488 mp situat in….. conform raportului de expertiza topometrica efectuat de expert G.E. si de asemenea au fost obligate la plata cheltuielilor de judecata in suma de 2588,5 lei (f.61).

De asemenea, instanta de fond a retinut ca prin incheierea de sedinta din Camera de Consiliu din 22.03.2010 a fost incuviintata executarea silita a sentintei civile nr. 3372/2009 (f.66) si au fost stabilite cheltuieli de executare conform procesului verbal incheiat de executorul judecatoresc(f.67).

Au fost emise somatiile nr. 84 din 14.04.2010 prin care contestatoarea si intimatii au fost somati sa indeplineasca obligatia prevazuta in titlul executoriu si sa plateasca cheltuielile de judecata (f.68-71).

Contestatoarea a solicitat C.L.F., intocmirea documentatiei pentru reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea intimatei V.V. (f.12), iar C.L.F. a intocmit memoriul justificativ (f.31), procesul verbal al sedintei C.L.F. din 06.05.2010 (f.32), tabelul nominal (f.33), iar contestatoarea a emis hotararea nr. 7688 din 28.05.2010 in cadrul sedintei C.J.P.din 28.05.2010 prin care i-a fost reconstituit intimatei V.V. dreptul de proprietate asupra terenului de 488 mp conform titlului executoriu (f.79-83).

Prima instanta a constat ca, potrivit art. 5 lit. i din Regulamentul privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor de aplicare a legii nr. 18/1991, aprobat prin HG nr. 890/2005, modificata prin HG nr. 1120/2005, comisiile locale dupa delimitarea in teren procedeaza la punerea in posesie a persoanelor indreptatite sa primeasca terenul si intocmesc procesele verbale de punere in posesie, iar pe baza documentatiei intocmita de comisiile locale vor fi eliberate titlurile de proprietate de catre C. J.P., conform art. 36 alin. 1 din acelasi act normativ.

Totodata, a mai retinut ca din inscrisurile depuse la dosar, respectiv memoriul justificativ, procesul verbal din 06.05.2010 si tabelul nominal rezulta ca documentatia necesara eliberarii titlului de proprietate a fost intocmita dupa formularea cererii de executare silita de catre intimata V.V. si inregistrata la nr. 325 din 18.02.2010 (f.52).
A mai retinut instanta de fond ca, prin titlul reprezentat de sentinta civila nr. 3372/2009 contestatoarea a fost obligata sa reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului de 488 mp, dar si la plata cheltuielilor de judecata mentionate in sentinta civila, invocand totodata si prevederile art. 371 alin. 1 din codul de procedura civila, care prevad ca obligatia stabilita prin hotararea unei instante se aduce la indeplinire de buna voie.
In baza art. 274 din codul de procedura civila a obligat contestatoarea sa plateasca intimatei V.V. suma de 800 lei cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat.

Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs contestatoarea C.J.F.F.P., aratand ca hotararea este nelegala, fiind in mod gresit obligata la plata cheltuielilor de executare si la plata cheltuielilor de judecata, in cuantum de 800 lei.
Recurenta a mai precizat ca prin H.G. nr. 890/2005 este instituita o procedura speciala privind reconstituirea dreptului de proprietate in sensul ca, C.L.F.F. face catre C.J.F.F., propunere de reconstituire a dreptului de proprietate si o incadreaza intr-o anexa prevazuta in regulament. Aceasta propunere urmeaza sa fie validata in sedinta Comisiei Judetene si sa fie adoptata o hotarare in acest sens.
Chiar daca este pronuntata o hotarare judecatoreasca, este necesar sa fie intocmita documentatia de catre Comisia locala de Fond Funciar.
Precizeaza recurenta ca instanta de fond a retinut ca documentatia a fost depusa la Comisia Judeteana de Fond Funciar in vederea reconstituirii dreptului de proprietate dupa formularea cererii de executare silita de catre intimata V.V., dar obligatia intocmirii documentatiei premergatoare era in sarcina C.F.F.F..

S-a mai mentionat in motivarea recursului ca nu i se poate imputa refuzul de a indeplini obligatia dispusa prin sentinta civila cu atat mai mult cu cat intimatii nu au solicitat Comisiei Judetene de Fond Funciar punerea in executare a titlului executoriu anterior sesizarii Biroului Executorului Judecatoresc.
In drept au fost invocate prevederile art. 229, 304 alin. 7,8 si 9 si art. 399 – 404 Cod pr. civ., legile fondului funciar, H.G. 890/2005, modificata si completata, si s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa conform art.242 Cod pr. civ.
Recursul a fost inregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2411/204/2010.

Examinand sentinta atacata, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozitiilor legale incidente, dar si sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.3041 Cod procedura civila, tribunalul constata ca recursul este nefondat, urmand a fi respins, pentru considerentele urmatoare:
Prin actiunea inregistrata la Judecatoria Campina sub nr.2411/204/2010, contestatoarea C.J.P. din cadrul Prefecturii jud. Prahova a formulat in contradictoriu cu intimatii C. L. F.F.F., V.V., B.Z., M.M., S. C., N.I., N.I.E., contestatie la executare prin care a solicitat anularea formelor de executare intocmite de executorul judecatoresc in dosarul nr. 84/2010.

Asa cum rezulta din Sentinta civila nr. 3372/2009, irevocabila prin nerecurare, atat recurenta contestatoare, cat si intimata C.L.F.au fost obligate catre intimata V.V.la restituirea terenului in suprafata de 488 m.p. situat in …….., conform raportului de expertiza topometrica efectuat de expert, si la plata cheltuielilor de judecata in suma de 2588,5 lei.

Pentru neindeplinirea de buna voie obligatiilor rezultate din dispozitivul sentintei civile mentionate, intimata V.V. la data de 18.02.2010 s-a adresat BEJ R. C.C., fiind incuviintata executarea silita a sentintei civile nr. 3372/2009 si stabilite cheltuieli de executare in cuantum de 2826,22 lei in sarcina de plata a debitorului, potrivit procesului-verbal de cheltuieli incheiat de executorul judecatoresc.
Contestatia la executare fiind o cale de atac deschisa contra masurilor de executare nelegale, urmeaza ca partile care au figurat intr-o hotarare pusa in executare sa nu se poata sprijini, in contestatia lor, decat pe vicii si nelegalitati ale actelor de executare, ulterioare hotararii ce se executa, iar nu si pe motive de fond, care puteau fi invocate la judecarea fondului procesului.

Este de observat faptul ca motivele invocate de catre recurenta contestatore vizeaza aceleasi aparari formulate cu ocazia judecarii contestatiei si care au fost supuse analizei instantei de fond, aceasta realizand o corecta aplicare a dispozitiilor legale care guverneaza executarea silita, retinand, in mod corect, si incidenta prevederilor art. 371 alin. 1 Cod pr. civ. in sensul ca obligatia stabilita prin hotararea unei instante se aduce la indeplinirea de buna voie.

Tribunalul mai retine ca si dispozitiile art. 274 alin. 1 Cod pr. civ. au fost aplicate corect, recurenta contestatoare fiind cea care a cazut in pretentii, ceea ce a dus la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata.

Dispozitivul sentintei este clar si fara echivoc, respectiv obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata si vizeaza numai masuri luate de instanta si cuprinse in dispozitivul hotararii ce constituie titlu executoriu.

Ceea ce solicita in esenta, in cadrul contestatiei, contestatooarea, este reprezentat de solicitarea acesteia de exonerarea cheltuielilor de judecata si a cheltuielilor de executare astfel cum rezulta din procesul verbal de cheltuieli intocmit in dosarul de executare nr. 84/2010.
Pe aceasta cale nu se pot aduce modificari dispozitivului hotararii, instanta nu poate examina imprejurari care vizeaza fondul cauzei si care sunt de natura sa repuna in discutie o hotarare judecatoreasca definitiva sau irevocabila. O solutie contrara ar impieta in mod grav principiul autoritatii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.

Prin urmare fata de considerentele expuse, in baza art. 312 Cod pr. civ., tribunalul va respinge recursul ca fiind nefondat.




Adauga acest articol in site-ul tau

Newsletter AvocatulRoman.ro
Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletter AvocatulRoman.ro si primesti cadou Raportul special "Cele mai solicitate contracte de comodat, locatiune, vanzare-cumparare"!

  Da, doresc sa ma abonez si sa primesc informatii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton. Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare



Articole similare


     » Contestatie la executare. Prescriptia dreptului de a cere executarea silita, perimarea executarii silite 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 07-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Anularea incheierii de notare in cartea funciara 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 07-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Contestatie la titlu. Instanta competenta 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 07-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Contestatie la executare. Adjudecare imobil de catre tert 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 07-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Litigiu de munca. Fond. Contestatie la decizia de concediere 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 07-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil