Verificarea compatibilitatii dintre norma interna si dreptul comunitar. Rolul judecatorului comunitar

Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 27-Sep-2011

Tags: judecator national, norma comunitara, drept national, directiva



Judecatorul national devenit, dupa data de 1 ianuarie 2007 judecator comunitar, este obligat sa aplice direct dreptul comunitar, daca se constata incompatibilitatea dreptului national cu acesta, in virtutea principiilor efectului direct al dreptului comunitar si al suprematiei acestuia.
Astfel, orice instanta nationala trebuie ca, intr-o cauza ce intra in jurisdictia sa, sa aplice dreptul comunitar in totalitatea sa si sa protejeze drepturile pe care acesta le confera cetatenilor si este obligata, ca atare, sa nu aplice orice prevedere din dreptul national care ar putea veni in conflict cu dreptul comunitar, fie anterioara sau ulterioara intrarii in vigoare a regulii comunitare.
   
ICCJ, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 2119 din 31 martie 2008

Tratatul de aderare a Romaniei la
Uniunea Europeana
Tratatul CEE

Prin actiunea inregistrata la 30 august 2007, reclamanta Directia Generala de Pasapoarte a solicitat restrangerea dreptului la libera circulatie in Franta pe o perioada de 3 ani, impotriva paratului C.M., domiciliat in judetul Prahova, aratand ca acesta a fost returnat din Franta, in baza Acordului de readmisie incheiat de Romania, aprobat prin H.G. nr.278/1994.
   
Prin sentinta civila nr.1042/2007, Tribunalul Prahova a respins ca neintemeiata actiunea.   
     
Impotriva sentintei a declarat apel D.G.P., care a fost respins prin decizia civila nr. 380 din 26 septembrie 2007, a Curtii de Apel Ploiesti.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs D.G.P., care a invocat dispozitiile art.304 pct. 9 C.proc.civ., sustinand ca returnarea paratului pentru sedere ilegala dovedeste incalcarea legislatiei statului francez, iar autoritatile romane nu au competenta de a cerceta si a se pronunta asupra legalitatii si temeiniciei actului de returnare savarsite de autoritatile franceze, ci doar de a lua act de aceasta masura si a  pune in  executare prevederile corespunzatoare din legislatia nationala.
 
Analizand hotararea recurata prin prisma motivelor de recurs si a dispozitiilor incidente, Inalta Curte de Casatie si Justitie a constatat ca recursul  este nefondat pentru urmatoarele considerente:
 
Instantele de judecata sunt obligate ca, dupa data de 1 ianuarie 2007, sa analizeze compatibilitatea legii nationale privind libera circulatie a persoanelor cu legislatia si cu jurisprudenta comunitara.
 
Judecatorul national a devenit, dupa aceasta data judecator comunitar, fiind obligat sa aplice direct dreptul comunitar, daca se constata incompatibilitatea dreptului national cu acesta, in virtutea principiilor efectului direct al dreptului comunitar si al suprematiei acestuia.

In ceea ce priveste raportul dintre legislatia nationala si legislatia comunitara, Curtea a facut aplicarea principiilor de interpretare, stabilite de Curtea Europeana de Justitie de la Luxemburg in jurisprudenta sa, respectiv :
 
Principiul efectului direct al tratatelor, ceea ce inseamna ca dispozitiile Tratatului CEE au efect direct in dreptul intern (Hotararea Curtii din 5 februarie 1963, Van Gend en Loos c. Administratie der Belastingen);
          
Principiul  efectului  direct  al  directivelor, care  se  aplica  atunci cand
dispozitiile unei directive apar, din punctul de vedere al continutului lor, ca fiind neconditionate si suficient de precise, aceste dispozitii pot fi invocate, in absenta unor masuri de transpunere in termenul stabilit, impotriva oricarei dispozitii de drept intern neconforme cu directiva sau daca sunt de natura sa defineasca drepturi pe care particularii pot sa le invoce impotriva statului (Hotararea Curtii din 19 ianuarie 1982 , cauza Becker v. Finanzamt Munster - Innenstadt);
         
Unul din principiile importante este principiul suprematiei dreptului comunitar. Spre deosebire de tratatele internationale obisnuite, Tratatul CEE a instituit o ordine juridica proprie, integrata in sistemul juridic al statelor membre in momentul intrarii in vigoare a Tratatului si care impune organelor jurisdictionale de drept intern.  In fapt, prin instituirea unei Comunitati cu o durata nelimitata, avand institutii proprii, cu personalitate juridica, capacitate de reprezentare internationala si, in special, cu puteri reale derivate din limitarea competentei sau din transferul atributiilor statelor catre Comunitate, acestea din urma au limitat, chiar daca in domenii restranse, drepturile lor suverane si au creat astfel un corp de drept aplicabil resortisantilor lor si lor insele (Hotararea Curtii din 15 iulie 1964 , Costa c. E.N.E.L.);
        
Un alt principiu de care instanta nationala trebuie sa tina seama este obligatia de a nu aplica dreptul national contrar dreptului comunitar. Astfel, orice instanta nationala trebuie ca, intr-o cauza ce intra in jurisdictia sa, sa aplice dreptul comunitar in totalitatea sa si sa protejeze drepturile pe care acesta le confera cetatenilor si este obligata, ca atare, sa nu aplice orice prevedere din dreptul national care ar putea veni in conflict cu dreptul comunitar, fie anterioara sau ulterioara intrarii in vigoare a regulii comunitare (Hotararea Curtii din 9 martie 1978, Amministrazione delle Finanze dello Stato c. Simmenthal).
   
Prin prisma acestor principii si in raport de situatia de fapt, trebuie analizat in ce masura dispozitiile cuprinse in legea interna sunt compatibile cu legislatia comunitara in materia liberei circulatii a persoanelor.
  
In ceea ce priveste principiul de baza in materia liberei circulatii a persoanelor avand cetatenia romana, in prezent, atat legea interna, cat si legislatia comunitara stabilesc regula potrivit careia dreptul la libera circulatie a cetatenilor romani pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat – art.25 din Constitutia Romaniei, art.18 din Tratatul CEE, art.4 din Directiva 2004/38/CE.
  
Exceptiile de la aceasta regula se regasesc atat in cuprinsul legii interne, respectiv art.38 si art.39 din Legea nr.248/2005, cat si in cuprinsul legislatiei comunitare, respectiv art.27 din Directiva 2004/38/CE.
   
Cu privire la compatibilitatea normei interne cu cea comunitara in
ceea ce priveste dreptul la libera circulatie a cetateanului roman ce cuprinde si dreptul de a iesi din tara in scopul de a calatori pe teritoriul altui membru, Curtea a constatat ca norma comunitara prevede in mod limitativ doar trei situatii in care statul ar putea restrange libertatea de circulatie a persoanelor: afectarea ordinii publice, sigurantei publice sau sanatatii publice, pe cand norma interna prevede posibilitatea restrangerii dreptului la libera circulatie daca cetateanul roman a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fara a se face nici o distinctie in ceea ce priveste persoana cetateanului in cauza, respectiv daca acesta prezinta sau nu un pericol pentru ordinea, siguranta sau sanatatea publica a statului din care a fost returnat.
 
Norma interna prevede o categorie mai larga de situatii posibile cand se poate dispune restrangerea dreptului cetateanului roman la libera circulatie, in raport cu categoria situatiilor de exceptie prevazute de norma comunitara. Consecinta fireasca este aceea ca norma interna este partial incompatibila cu norma comunitara, in ceea ce priveste alte exceptii la libera circulatie a persoanelor decat cele ce vizeaza ordinea, siguranta sau sanatatea publica.
          
Examinand continutul dispozitiilor art. 27 din Directiva, s-a constatat ca acestea stabilesc intr-un mod precis si lipsit de echivoc  exceptiile de la principiul liberei circulatii a persoanelor, iar potrivit Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, Romania avea obligatia ca pana la data de 1 ianuarie 2007 sa transpuna dispozitiile Directivei in dreptul intern, obligatie ce nu a fost insa indeplinita, Legea nr. 248/2005 nefiind pana in prezent modificata si armonizata cu dispozitiile cuprinse in Directiva.   
 
In aceste conditii, Curtea a facut aplicarea efectului direct al Tratatului si al Directivei la situatia de fapt si, in considerarea principiul suprematiei dreptului comunitar, a constatat ca norma aplicabila in cauza este norma
comunitara si anume art.18 din Tratat, respectiv art. 27 si urm. din Directiva.
    
Asa cum s-a aratat, art. 27 din Directiva prevede situatiile de exceptie in care se poate dispune restrangerea dreptului la libera circulatie, respectiv ordinea, siguranta sau sanatatea publica.
           
Art.18 (1) CE este direct aplicabil in ordinea juridica interna nationala, deci cetatenii Uniunii Europene, inclusiv cetatenii romani, beneficiaza de dreptul de a parasi teritoriul unui stat membru, inclusiv statul membru de origine, pentru a intra pe teritoriul unui alt stat membru.
Dreptul de a circula liber pe teritoriul statelor membre asa cum e prevazut si garantat de art.18 (1) CE, cuprinde si dreptul de a parasi statul de origine. Acest drept fundamental ar fi lipsit de substanta sa daca statul membru ar putea, fara o justificare valabila, sa interzica resortisantilor proprii sa paraseasca teritoriul sau in scopul de a intra pe teritoriul altui stat membru.

Dispozitia nationala – art.38 din Legea nr.248/2005 contravine legislatiei
comunitare, judecatorul national fiind obligat sa aplice dreptul comunitar si in ce priveste acest drept de a parasi teritoriul unui stat. Desi nu e reglementat  de Directiva 2004/38/CE, in art.27 (ce se refera doar la dreptul de intrare si de iesire), din formularea articolului rezulta ca acest text priveste limitarea libertatii de circulatie si ca, deci include si dreptul de a parasi un stat membru conform art.4 din Directiva 2004/38/CE, orice cetatean al Uniunii are dreptul de a parasi teritoriul unui stat membru pentru a intra in alt stat membru.
  
Un stat membru nu poate limita dreptul de  a iesi din statul de origine automat, fara a examina comportamentul personal al individului in cauza si numai pentru ca a fost repatriat din alt stat membru pentru „sedere ilegala”.
  
Curtea apreciaza ca simpla nerespectare a conditiilor prevazute de legea statului membru, referitoare la dreptul de sedere pe teritoriul sau a unui cetatean roman, nu poate fi incadrata in sfera notiunilor de ordine, siguranta sau sanatate publica, la care se refera prevederile normei comunitare aplicabila in cauza, pentru a se putea admite actiunea formulata de reclamanta.
 
Avand in vedere aceste considerente, in baza dispozitiilor art.312 C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat.

---

     » Cerere de desbagubire pentru imobilul expropriat 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 06-Dec-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Actiune de divort. Instanta competenta in lipsa unui domiciliu comun al sotilor 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 06-Dec-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Solicitare pe cale de ordonant presidentiala.Suspendarea masurii complemetare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce  
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 10-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Conflict de competenta. Actiune in revendicare pe calea dreptului comun 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 10-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil

     » Acordarea grupei II de munca. Prescriptie drept la actiune 
     de Colectivul de avocati al AvocatulRoman.ro, 10-Nov-2011
     » Jurisprudenta » Alte categorii » Jurisprudenta - civil